- Monique Tiberghien, cum ajunge un psiholog educat la scoli europene sa lucreze cu sunetele sacre ale unor traditii mistice?
- Cand am decis sa studiez psihologia, stiam ca ceea ce ma intereseaza este sufletul omenesc, iar acesta nu poate fi tratat mecanic. Am avut intotdeauna incredere in vocile mele interioare si ele sunt acelea care m-au condus pe drumul meu. Acum mai bine de 30 de ani, cand eram tanar psiholog, am intalnit in Belgia un shaman nord-american care mi-a dezvaluit cate ceva despre lumea nevazuta si despre posibilitatile noastre de a intra in legatura cu ea. Acel saman mi-a aratat cum sa intru in legatura cu natura, cu padurea, cu pietrele si cu spiritele lor, ascultandu-mi propriul meu interior. In sinea mea, stiusem aceste lucruri dintotdeauna. In plus, nu gaseam nici o contradictie intre sistemul meu de credinte, european si crestin, si cel nativ al indienilor din America de Nord. Ma nascusem in sudul Frantei, in Masivul Central, intr-un sat de munte, si toata copilaria mea fusese una petrecuta pe culmi si in paduri. Ne jucam printre steiuri uriase de piatra, ne faceam casute in miniatura, din bolovani, pe crestele dimprejurul satului. Iar acum regaseam emotiile pe care le credeam disparute, ale copilariei. A fost primul pas. Am plecat apoi pentru un timp in Statele Unite, unde am fost eleva unor mari vindecatori nativi, in California si in Carolina de Nord. Acolo am invatat cu adevarat sa patrund in realitatea subtila a propriei mele fiinte si sa comunic cu natura. In culturile native este cunoscuta acea parte a fiintei omenesti pe care ei o numesc “corpul de vis”. Este un corp energetic ce permite oamenilor sa intre in legatura cu corpurile de vis ale oricarei fiinte vii, fie ea piatra, planta, animal, om sau orice altceva. Am invatat sa folosesc acest corp de vis pentru a comunica altfel cu realitatea dimprejurul meu. Mi-am dezvoltat capacitatea de clarviziune si am invatat sa folosesc puterea de comunicare a visului. Restul a venit de la sine. Dupa ce m-am intors in Europa, mi-am continuat cariera de psiholog. Facusem deja niste specializari in bioenergie si lucram cu aceste realitati subtile, insotind oamenii care aveau nevoie de acest fel de ghidare. In timpul acesta, imi aparea mereu in vise un personaj imbracat in chimono negru. Credeam ca e vreun personaj istoric sau ceva. Ii stiam si numele. Il chema Thaisen Deshimaru. Am aflat mai apoi ca era un personaj real, in carne si oase, care lucra in Franta. Era un maestru zen. La vremea aceea, habar n-aveam ce este zen. Am ajuns la el si asa am facut primii pasi in meditatia zen. In urmatorii ani, am descoperit, strat dupa strat, prin meditatie, felul in care este articulat cu adevarat psihicul omenesc. Incepusem deja sa lucrez cu vise si cu puterile sunetului. Apoi, alti ani la rand, am fost discipolul unui mare maestru sufi. Pentru sufiti, una dintre manifestarile lui Dumnezeu este sunetul. Am trecut mai tarziu si pe la scoala faimosului maestru tibetan Kalu Rimpoche, urmarind mereu aceleasi idei: felul in care sunetele sacre ale fiecarei traditii ne pot ajuta sa regasim echilibrul fundamental al fiintei omenesti. E o poveste lunga. Important este faptul ca am inteles, cum spunea al vostru Mircea Eliade, ca diferitele traditii sunt aplicatii ale aceleiasi cunoasteri care apartine umanitatii intregi, sunt forme ale aceleiasi trairi mistice a realitatii. Psihicul omenesc, asa cum il concepea stiinta la acea ora, nu era decat o particica a intregului. Eu voiam intregul si stiam ca primul lucru care trebuie facut atunci cand cineva are nevoie de sprijin psihologic este sa-l ajuti sa se reconecteze la acest intreg. Cu alte cuvinte, la sufletul sau si la divinitate.
“Sunetele sacre spală zgura gândurilor”
- La ce folosesc sunetele sacre?Pot fi ele utilizate in viata de zi cu zi, sau doar asa, uneori, in mod ritual?
- In culturile populare, sunetul este folosit in moduri foarte practice, caci deschide portile comunicarii cu universul in care traim. Toate leacurile pe baza de plante sunt facute cu anumite cantece, care activeaza energia vindecatoare a plantei respective. Sunetul ne conecteaza la lumile nevazute, la structurile fundamentale, energetice, ale universului. De aceea, in toate religiile si credintele, a canta in templu sau in biserica sau chiar sub cerul liber este o experienta transformatoare. Atunci cand oamenii canta impreuna are loc un proces fascinant, de uniune mistica, pe care cu siguranta il cunosc si românii, caci ortodoxia are o traditie uriasa in acest sens. Exprimarea prin sunet este sacra pretutindeni, pentru ca sunetul curata corpul la toate nivelurile sale, fizic, energetic, emotional, spala zgura gandurilor negre si inalta spiritul catre sferele divine. Ceea ce facem noi nu este altceva decat a le arata oamenilor un drum la indemana oricui pentru o stare de bine interior. Ceea ce se petrece la nivel celular atunci cand intonam anumite sunete este, de fapt, o reasezare, o re-aliniere a celulelor la nivelurile lor initiale. Sunetul este energie modulata intr-un anumit fel, care re-energizeaza diferitele niveluri ale fiintei noastre. Le veti descoperi si singuri. Incercati sa intonati sunete, vocale mai ales, a, e, i, o, u, jucati-va cu ele, asa cum ar face un copil care-si descopera vocea, inventati mici melodii de cateva sunete, simple, elementare si veti simti vibratia lor in diferite parti ale corpului. Veti vedea ce efecte extraordinare poate avea aceasta joaca inofensiva. Dupa ce ati cantat cateva minute, incercati sa continuati sa intonati in gand. Veti descoperi rapid cum fiecare sunet, fiecare vocala poate fi directionata cu ajutorul mintii in corp si cum vibratia ei curata si usureaza. Daca mergeti uneori la biserica, imprumutati din liturghie un refren care va place, pe care l-ati tinut minte cu usurinta, si atunci cand simtiti ca ceva va apasa, un gand, o tristete, intonati-l fara cuvinte, doar cu vocale, jucati-va cu el. Veti fi uimiti de efecte. Copiii, atunci cand sunt singuri, fac acest lucru: isi tin de urat cantand, explorand lumea nevazuta cu ajutorul sunetelor. Toate umbrele pe care psihicul nostru le arunca in corp pot fi iluminate cu ajutorul sunetelor. De aceea cantecul este considerat sacru.
Cântecele sunt fiinţe vii
- Am experimentat împreună cu şamani peruani şi în workshop-urile tale adevărate călătorii de conştiinţă pe sunet. Poţi să-mi spui mai multe despre acest subiect ? Cum funcţionează sunetul sacru ca vehicul al conştiinţei ?
Cântecul este vibraţie. Şi noi suntem vibraţie. Întregul Univers este vibraţie. Atunci când cânţi te poţi acorda cu orice vibraţie din acest univers. Cântecul schimbă realitatea la toate nivelurile. Şi, mai mult decât atât, cântecul este un fel de fiinţă vie, energetică pe care noi o creăm. Cu cât un cântec este cântat de mai mulţi oameni, cu atât devine mai puternic, căci împrumută ceva din energia celor care cântă. Este o creaţie, iar noi suntem creatorii. Orice creaţie este vie. Astfel încât există cântecele marilor tradiţii, care se cântă de mii de ani, pe care le-au cântat poate milioane de oameni cu o anumită intenţie, şi care au dobândit o enormă putere transformatoare. Aşa sunt cântecele şamanilor din junglele amazoniene, sau cele ale şamanilor nord-americani, care sunt preluate din generaţie în generaţie, sau cântecele tradiţiei sufi, sau ale tradiţiilor Indiei care au traversat perioade istorice imense, coborând din negura vremurilor. Sunt cântece a căror putere de vindecare este enormă. Atunci când cântăm un asemenea cântec, poate fi o mantră indiană, un străvechi cântec evreiesc sau o intonaţie iroqueză, ne racordăm la câmpul de energie al acelei fiinţe energetice care este cântecul, o fiinţă la a cărei energie au contribuit foarte mulţi oameni. Această fiinţă a cântecului există undeva, în dimensiunile invizibile ale fiinţei, în permanenţă şi o putem accesa oricând, folosind astfel puterea pecarea strâns-o de-a lungul timpului. Pare un proces magic, dar în realitate există un fel de fizică spirituală a fiinţei care a fost cunoscută de toate tradiţiile şi de toate culturile ancestrale ale acestei planete. Există cântece menite să ne pună în contact cu dimensiunile subtile ale fiinţei noastre, cu sufletul nostru – sau puteţi să-i spuneţi dumnezeu. Aceste câtece, care au fost folosite în temple sau în comunităţi spirituale au o forţă extraordinară, de a unifica propria noastră fiinţă, tocmai pentru că au fost folosite atât de mult. Peste puterea armonizatoare a cântecului în sine, a melodiei, se adaugă energia tuturor oamenilor care au folosit acel cântec vreodată. Aşa se explică puterea lor de a ne pune în conexiune cu nivelurile noastre spirituale. Dar, acestea sunt doar cuvinte. Trebuie să trăieşti aşa ceva pentru a putea înţelege cu adevărat despre ce este vorba.
« Corpul de vis »
- Înafară de lucrul cu sunetele sacre, dragă Monique, lucrezi şi cu visele. Poţi să ne spui mai mult despre acest subiect?Care sunt primii paşi în lucrul cu visele?
- Visele sunt limbajul subconstientului nostru. Cea mai mare parte a constiintei noastre se afla dincolo de granitele mintii. Mesajele subconstientului si limbajul acestuia pot fi invatate. Putem invata visarea lucida, adica sa intram pe taramul visului in mod constient, nu in timpul somnului, pentru a avea acces la intelepciunea adanca aflata acolo. Inainte, umanitatea stia sa se foloseasca de aceasta resursa si mai stia ca realitatea de-acolo este la fel de palpabila ca si realitatea obisnuita. Corpul visului de care se folosesc samanii din culturile ancestrale, pentru a comunica cu intregul univers este accesibil oricui. Toti am avut in viata noastra vise importante, care ne-au marcat, vise premonitorii care ne-au urmarit in realitatea ordinara. A invata sa ne descurcam in realitatea inefabila a visului poate aduce avantaje uriase. De pilda, putem rezolva situatii complexe in vise, iar realitatea ordinara urmeaza apoi evenimentele din starile de vis. De asemeni, in vise putem afla raspunsuri importante la problemele care ne framanta si putem dezamorsa stari psihice pe care, daca le lasam nerezolvate, pot conduce chiar la boli fizice. Lumea visului are legatura cu adancurile fiintei noastre. De-acolo razbat, pana in constienta obisnuita, intuitia, creativitatea, inspiratia si geniul. In interiorul nostru se afla resurse uriase de cunoastere si vitalitate, caci prin corpul de vis suntem in legatura cu intregul univers. Primii pasi catre aceasta lume interioara ii puteti face singuri. Inainte de a adormi, repetati-va cel putin de trei ori ca va veti aminti visul. Faceti acest lucru mai multe seri la rand, chiar daca nu va merge din prima incercare. Rugati visele sa ramana cu voi dupa trezire. Apoi, nu va treziti cu ceasul desteptator. Mai ramaneti putin in pat, cu ochii inchisi. Aveti langa voi pe noptiera, pregatit, un carnetel. Faceti-va astfel un caiet de vise pe care sa-l cititi din cand in cand. Pot aparea revelatii si intelesuri surprinzatoare. Nu lasati pe nimeni sa interpreteze visele in locul vostru. Intelesurile lumii viselor sunt foarte personale. Numai voi insiva puteti gasi adevaratul inteles. Cand nu intelegeti un vis, puneti-va intrebarea in minte si asteptati. Raspunsul va veni singur, deodata, integral, ca un inteles brusc, si niciodata ca rezultat al unui rationament. Cat despre visarea lucida, acestia sunt primii pasi. Pentru restul, va trebuie un ghid care sa va invete, prin practica, modul in care puteti intra, dupa voie, in lumea interioara a visului. Nu e greu, mai ales pentru aceia care, deja, sunt atenti la murmurul universului interior.
- Care este legătura între lucrul cu visele şi Sunetele Sacre?
Lucrul cu visele şi lucrul cu Sunetele Sacre tind să ne conducă în acelaşi spaţiu subtil al propriei noastre fiinţe. Sunt moduri de a duce în conştienţa ordinară stări, trăiri, informaţii şi tot felul de lucruri care se află în domeniile inconştiente ale conştiinţei nostre. Dealtfel în aceasta constă dimensiunea terapeutică a stărilor de conştiinţă extinsă: aducerea în conştienţă a unor elemente inaccesbile altfel. Învăţând să lucrăm cu visele, cu sunetul sau cu orice altă abordare care expansionează conştiinţa, descoperim lucruri noi dspre noi înşine. Este o chestiune nu numai de dezamorsare a unor trauma, de vindecare interioară pe toate nivelurile, dar şi o chestiune de evoluţie spiritual. Dealtfel, aceste două lucruri, vindecarea şi evoluţia spiritual, sunt aspecte ale unui singur process interior. Adevărata vindecare vine întotdeauna din interior şi este întotdeauna legată de anvergura conştientă a fiinţei care suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu