Duminica Floriilor

Duminica Floriilor sau Floriile este o sărbătoare care nu are dată fixă, dar se sărbătorește în ultima duminică dinaintea Paștelui.

Săptămîna pînă la Florii se mai numește în popor Săptămîna Floriilor. Pentru creștini, bucuria sărbătoririi Duminicii Floriilor este determinată și de faptul că vestește apropierea sfîrșitului Postului Mare, și mai ales, Învierea Domnului Isus Hristos.

Sărbătoarea își are originea în antichitate și anume în organizarea vestitelor serbări de primăvară Floralia în cinstea zeiței Flora. În Dacia sărbătoarea devenită foarte populară era numită Florilia. Deși inițial sărbătoarea era dedicată venirii primăverii și renașterii naturii, creștinii au asimilat-o atribuindu-i conotații religioase.

Conform tradiției creștine sărbătoarea Intrării Domnului Isus Hristos în Ierusalim care a fost întîmpinat de popor cu ovații, flori și ramuri înflorite de palmier, curmal și măslin s-a suprapus peste cea veche, numită în terminologia populară Florii. Astfel această simbioză armonioasă a generat tradiții și obiceiuri spectaculoase.

Sîmbăta dinaintea Floriilor numită și Sîmbăta lui Lazăr, se serbează amintirea celor trei Lazări. Lazăr cel sărac, pomenit de evanghelistul Luca, Lazăr din Betania, fratele Mariei și Martei, cel înviat de Hristos și un alt Lazăr, cunoscut sub numele Lăzărel sau Lăzărică despre care se mai spune că „ar fi murit de dorul plăcintelor”. 

Pînă în prezent la sudul Moldovei în satele Văleni, Slobozia Mare, Cîșlița Prut, Giurgiulești din raionul Cahul, s-a păstrat un frumos obicei prin care se celebrează Lăzărelul. Inițial ziua închinată lui Lazăr a fost o veche sărbătoare populară cu ocazia sosirii primăverii prin care se celebra învierea sezonieră a naturii.

Obiceiul străvechi Lăzărelul este un „ceremonial complex” al unei cete de fete pînă la 15 ani, structurat după modelul colindatului, cu ocazia sosirii primăverii. Fetele merg prin sat de la casă la casă, prezentînd ceremonialul Lăzărelului. Pe parcursul reprezentaţiei Lăzărelului se cîntă drama eroului vegetației, care „moare” și „învie” anual printr-un flăcău pe nume Lazăr. Drept mulțumire pentru această prezentare fetele sînt răsplătite cu daruri: ouă crude nevopsite, făină, fructe uscate, bomboane și bani mărunți.

După Sîmbăta lui Lazăr, se sărbătorește Duminica Floriilior. În tradiția autohtonă de Florii creștinii aduc și primesc de la biserică ramuri de salcie 
sfințite, totdeauna înflorite în această perioadă, numite în popor și „mîțișori”. Dimineața se merge la slujbă, pe parcursul căreia creștinii se roagă ținînd în mîini flori, crenguțe de salcie și lumînări aprinse.

Se crede că ramurile sfințite de Florii, care ulterior erau păstrate la icoane sînt bune de leac pentru multe boli și vor apăra casa și gospodăria de incendii, grindină și trăsnete. Ramurile de la Florii sînt considerate simboluri ale fertilității și vegetației de primăvară. Prin urmare, putem aminti obiceiurile păstrate pînă în prezent de a pune crenguțe sfințite în grădini sau a le îngropa sub brazdă în speranța unei roade bogate.

În Moldova se cunosc mai multe datini și credințe specifice Duminicii Floriilor. În acest sens le vom enumera doar pe cele mai răspîndite și reprezentative.

-  Se consideră că așa cum este timpul în ziua de Florii, așa va fi și la Paște;
-  În această zi creștinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se și împărtășindu-se, în același timp, au grijă și de sufletul celor decedați, făcînd pomeni la biserică și îngrijind de morminte;
-  Despre cei care se Împărtășesc în Duminica Floriilor se spune că orice dorință pe care și-o pun în momentul cînd se apropie de preot, se va îndeplini;
-  Bărbații se încingeau cu ramuri de salcie peste mijloc, crezînd că aceasta îi va apăra de boli și îi va face mai puternici;
-  Fetele în noaptea de Florii pun busuioc sfințit sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase;
-  Se crede că cine înghite unul sau trei mugurași de salcie în ziua de Florii va fi sănătos tot anul, îndeosebi va fi ferit de durerile de gît;
-  În această zi este bine să se sădească pomi pentru că aceștia să se prindă ușor și să rodească;
-  Dacă atingi cu salcie sfințită un obiect sau un animal pregătit de vînzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfințite;
-  De Florii se mănîncă bucate din pește;
-  În această zi își sărbătoresc zilele onomastice toți cei care au prenume de flori: Florica, Florina, Florin, Violeta, Viorica, Viorel, Lăcrimioară etc., fiind o tradiție mai recentă.

Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la pește și la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creștinii. Îndeosebi la masa din ziua respectivă se mănîncă pește prăjit în ulei ori pește sărat. Explicațiile teologilor în acest sens sînt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deși cade în plin post. De aceea, biserica a dat binecuvîntare celor, care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin și să mănînce pește”.

Duminica Floriilor, este o sărbătoare ce simbolizează dorința tuturor de a avea o viață la fel de ușoară, frumoasă ca și florile, iar crenguțele de salcie sfințite la Florii să ne ferească de necazuri!

SĂRBĂTOAREA  DE FLORII -semnificaţia acestei zile

Floriile... sărbătoarea Intrării Domnului in Ierusalim. În duminica Floriilor, Biserica a rânduit să fie dezlegare la peşte. În seara duminicii de Florii încep deniile din săptămâna Sfintelor Patimi. Floriile şi tradiţiile din această zi. Floriile ...reprezentată prin salcie în cultul religios.

Florii si Pelerinajul de Florii

Pelerinajul de Florii ne aminteşte, împreună cu Sfintele Evanghelii  şi cu slujbele Bisericii Ortodoxe, că Mântuitorul a intrat în Ierusalim pentru ca apoi, în săptămâna următoare, să pătimească multe suferinţe, culminând cu Răstignirea Sa pe Cruce.

Pelerinajul de Florii este, de fapt, o adeverire a biruinţei lui Hristos asupra morţii lui Lazăr şi o prevestire a biruinţei lui Hristos asupra păcatului, asupra morţii ii asupra iadului, prin Invierea Sa proprie din morţi.

Floriile - Intrarea lui Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de FLORII

Obiceiuri de Florii - Legenda Salciei

Salcia plângătoare a fost odată un copac mândru, care îşi înălţa cu trufie ramurile spre cer.

Când Pilat chemă pe Isus la judecată şi-l ascultă, fără să-i găsească vină, el îl dădu pe mâna ostaşilor ca să-l chinuiască.

Oştenii sălbatici nu aşteptau decât atâta. Se duseră în grădină ca să-şi caute nuiele şi numaidecât puseră ochii pe ramurile zvelte ale salciei, care stătea în mijlocul grădinii şi din care rupseră o mulţime.

Salcia nu bănuia însă la ce avea să slujească ramurile sale. Dar văzu îndată că Isus fu adus acolo. Oştenii cruzi îi smulseră haina din spate; apoi îl legară de un copac şi-l loviră cu nuielele, până ce ţâşni sângele.

Isus îndură toate chinurile, fără ca din gura lui să iasă o vorbă de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă. Îi era ruşine că-şi dăduse ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albastru; jelind, ea îşi aplecă frunzele şi ramurile la pământ.

Oamenii începură să planteze salcia pe mormintele morţilor şi ea se făcu, dintr-o mândreţe de copac, salcia închircită şi plângătoare.

Salcia: simbolul mortii si al vietii

Exista şi o curiozitate legată de acest copac plin de seva vieţii, ce nu a trecut neobservată, şi anume, faptul că ea îşi leapadă florile înainte ca rodul să se lege; că ea de fapt nu se înmulţeşte prin seminţe, ci prin puterea de a arunca vlăstari.

Această curiozitate a devenit "punctul de plecare al unei dialectici mitologice", căci, salcia este "ucigaşul propriului fruct" şi astfel în ea se intâlneşte activa "forţa vieţii şi a morţii". Deşi nu este clar în ce sens anume este folosită, salcia jucă un rol important în timpul sărbătorii Thesmophoria, legată de cultul lui Demeter şi Core. Acest eveniment era dedicat cu exclusivitate femeilor. Cu această ocazie, femeile işi făceau un "pat" din ramuri de salcie pe care stăteau aproape tot timpul sărbătorii.  Care  a fost semnificaţia precisă a acestei practici este greu de reţinut. Totuşi, din literatură existentă, s-a dedus că era un act de dăruire spre o viaţă de castitate ,de puritate feciorelnică, deoarece salcia, fiind un copac "distrugător de rod", trebuie să fi fost şi simbol al reţinerii sexuale.

Cu toate acestea, simbolismul salciei nu se refera numai la viaţa de castitate, căci s-a observat, că atunci când femeile îşi făceau pat de ramuri de salcie, acesta era aşezat pe pământul dătător de viaţa, iar verdele şi pământul erau simboluri sacre ale zeiţelor mame, deci ale fertilităţii. De aici şi ideea că acest act era un mijloc de sfinţire a pântecelui şi de promovare a fertilităţii. Exista, deci, un element paradoxal privind folosirea salciei cu ocazia sărbătorii    Thesmophoria,  căci salcia este prezentata ca simbol atat al mamei cât şi al fecioarei, al rodniciei pântecelui şi al castităţii; al celor vii şi al celor morţi. Totodată, vechii greci i-au atribuit salciei şi calităţi magice.

Ca simbol al adevăruilui creştin, salcia ne învaţă ca adevărata Putere de viaţa este în noi înşine ; ca nouă ne revine să adaptăm această viaţă din nemuritoarele izvoare ale "apei vieţii" care este Hristos. şi astfel să ajungem să trăim prin noi înşine, cu puterea raiului, adevărata noastră menire, aceea de a fi fii ai vieţii, ai lui Dumnezeu.