Poveste de dragoste cu tine insuti

Data aparitiei: 13.06.2008

Te-ai gandit vreodata ca nu te iubesti destul? Sau esti dintre cei care considera ca a-si acorda afectiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a cautatorului de adevar este sa-i iubeasca pe ceilalti si sa se neglijeze mereu pe el insusi? Ei bine, daca gandesti asa, s-ar putea sa te inseli.

Exista autori, precum Lise Bourbeau - fondatoarea celei mai renumite scoli de dezvoltare personala din Quebec, a carei filosofie de viata este cunoscuta azi in 22 de tari si tradusa in 9 limbi - care afirma ca bolile sunt semnalul de alarma pe care corpul nostru il trage pentru a ne avertiza ca nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeratia din policlinici si spitale poate fi considerata un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuala. Multi dintre noi visam la sufletul pereche, la relatia care printr-o dragoste totala si neconditionata va umple golul dinauntrul nostru si ne va vindeca toate ranile sufletesti. Si totusi nesocotim intreaga viata pe cineva care este foarte aproape si tanjeste mereu dupa iubirea noastra: ne ignoram pe noi insine.

Violenta interioara atrage violenta din lume

Autotransfigurarea si dobandirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esential pe calea spirituala si nu tocmai usor de dobandit. In aceasta lume, Dumnezeu ni se reveleaza sub forma exteriorului (lumea obiectiva in care traim) si a interiorului (propriul nostru univers launtric). Pentru majoritatea oamenilor insa ambele ipostaze raman destul de criptice. Lumea exterioara ne insala deseori asteptarile, pare a fi amenintatoare sau de neinteles. Pe de alta parte, universul interior risca sa ne para banal sau insuficient de elevat. Dezamagiti deopotriva de interior si de exterior, ne refugiem uneori intr-o fantasmagorica transcendenta care speram sa fie mai prietenoasa. Si totusi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici si acum, chiar in noi insine, cei care suntem in aceasta clipa. A nega sau a ignora prezenta Lui in noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepasare.

De fapt raportarea la interior si la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just fata de exterior atat timp cat mentinem o atitudine distorsionata fata de noi insine.Iubirea pe care ne-o refuzam noua, le-o refuzam in acelasi timp si celorlalti. Ranile pe care ni le provocam printr-o atitudine lipsita de iubire fata de noi insine se vor reflecta si in relatiile cu exteriorul. A refuza sa te iubesti inseamna a nega (fie si inconstient) ca toate fiintele merita iubirea ta - inclusiv tu.

Foarte multe din ranile noastre sufletesti ni le provocam noi insine prin felul nepotrivit in care ne privim. In momentul in care incepem sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem, dispar brusc o mare parte din agresiunile care ne obisnuisem sa credem ca vin din afara. Pentru simplul motiv ca violenta exterioara are nevoie de mintea noastra agresiva pentru a ajunge in interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeste este compasiunea. Dimpotriva, o minte agresiva la adresa propriei fiinte ne poate rani fara oprelisti, in numeroase moduri: ganduri de neputinta descurajare, sentimente de inferioritate, stari de revolta, frici etc. Pe masura ce ni le permitem mai des, astfel de manifestari inferioare capata forta. Mentinute timp indelungat, ajung chiar sa ne puna in rezonanta permanenta cu anumite planuri demoniace care fac in cele din urma ca aceste idei sa fie intretinute in mod spontan. Astfel, agresiunea noastra fata de noi insine creeaza bresa prin care Universul ne raneste.

Dincolo de sentimentalism

Justa masura in iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobandit ca si viziunea Sinelui. Oscilam mereu intre mandrie si disperare. Cand universul nostru individual functioneaza cum ne place, luam asta drept un semn al valorii noastre personale si un motiv de mandrie. Cand nu ne mai ofera suficiente satisfactii consideram ca nu meritam iubirea lui Dumnezeu si ne lasam cuprinsi de tristete. Astfel, val dupa val si abis dupa abis, ne petrecem intreaga viata fara a ne iubi vreodata cu adevarat. Dupa numeroase treceri de la o extrema la alta, pare sa se schiteze o cale de mijloc: autocompatimirea - care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotriva provoaca tot atat de multe rani ca si orgoliul sau neincrederea in sine.

Exista multe piedici in calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial consta in ideea preconceputa ca "nu este necesar (sau moral) sa ma iubesc pe mine insumi". Totusi este doar un pretext pentru teama de a recunoaste ca nu suntem (deocamdata) capabili sa manifestam aceasta iubire. Fie ca e indreptata spre exterior sau catre propria fiinta, dragostea este totdeauna o proba de noblete interioara. Implica curaj, daruire, dilatare a constiintei. La nivel uman, cu exceptia fiintelor cu inalta viata spirituala, rareori iubirea se prezinta in forma sa pura. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relatie de iubire implica totdeauna rabdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reusim sa-i convingem pe ceilalti ca ii iubim, dar este imposibil sa nu sesizam cat de multe lacune are inca aceasta iubire. Asa incat, in ceea ce ne priveste pe noi insine, nu ne mai straduim sa ne amagim ca ne iubim, ci preferam sa argumentam ca nici nu este necesar sa o facem.

Atunci cand cautam sa dezvoltam o justa iubire de Sine, ne plasam cu luciditate intr-un domeniu pe care altfel riscam sa-l parcurgem de fiecare data in stare de betie. De cele mai multe ori traim iubirea relationala colorata sau invadata de numeroase alte sentimente, unele chiar fara legatura cu ea. Totusi, in aspectul sau ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine inseamna printre altele a patrunde in acel domeniu misterios in care iubirea exista, dar este lipsita de sentimentalisme. Aceasta este o lectie fundamentala in lipsa careia nu ne putem maturiza cu adevarat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarata este cel mai usor sa o ai cu tine insuti, pentru ca pornesti din punctul in care ajungi cu celalalt abia dupa o relatie de cativa ani, cand reusesti sa spulberi multe din iluziile perfectiunii de la inceput. Si cu toate ca probabil ti-ai spulberat de mult iluzia propriei perfectiuni. .. de tine nu te poti desparti! Va trebui sa mergi impreuna cu tine pana la capat.

Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o cautare sincera si continua a binelui, armoniei, frumusetii - pentru tine si pentru cei pe care ii iubesti. Daca aceasta cautare nu exista sau este sufocata de multe tensiuni, confuzii, aviditate, inseamna ca trebuie sa cerni cu mai multa atentie nisipul aurifer al universului tau interior. Iubirea inseamna rabdare, toleranta, transparenta. .. Este incantator sa inveti toate acestea in interactiunea cu ceilalti, dar daca relatiile pe care le-ai avut pana acum nu ti-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedica sa incepi chiar acum raportandu-te la tine insuti.

Cat de mult Te iubesti cu adevarat?

Primul pas ar fi sa-ti dai seama cat de mult te iubesti cu adevarat. Pentru asta ar trebui sa intelegi ca exista in tine un copil care are nevoie de rabdare, de toleranta, de incurajare, de dragoste, de tandrete... I le acorzi? Ti se intampla sa-i spui povesti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde in curand, despre cat de ghinionist este sau ce putine sanse are sa reuseasca? Se numeste pesimism si copilul din tine este trist si deprimat mult timp dupa ce aude asa ceva.

Uneori ii explici in amanunt nenumaratele reusite ale altora care lui "nu ii vor fi niciodata accesibile"? Acest comportament inseamna invidie si gelozie si pe el il face sa-si piarda increderea in sine.

Il starnesti, promitandu-i mereu noi si noi placeri - pe care e clar ca nu i le poti oferi la nesfarsit? Ii trezesti astfel pofta nemasurata care il face avid si vesnic nemultumit. Ii explici uneori ca ceilalti sunt vinovati de esecurile lui si ca ar trebui sa le dea o lectie? In felul acesta il inveti ura, iar violenta care o insoteste il umple de rani adanci. In plus, ca sa mai imbunezi un pic situatia, ii spui ca nu conteaza cate indura, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezesti astfel, in mod paradoxal, ii alimenteaza complexele de inferioritate. ..

Toate aceste obiceiuri nefaste ii ranesc mult mai putin pe cei din jur decat pe cei care le practica. Daca ti se mai petrece uneori sa te comporti astfel cu tine insuti inseamna ca inca nu te iubesti suficient...

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul - iubirea si aprecierea celorlalti, satisfactiile de tot felul, diferite idei si teorii metafizice - nu-l vor linisti decat pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va intelege ca nu a primit ce-i trebuie si va reincepe sa planga. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalti, reprosurile, ironia, violenta - fizica sau verbala - neindurarea, raceala sufleteasca, tristetea, neimplinirea, nerabdarea, imprastierea - toate acestea sunt semne care ii anunta pe ceilalti ca in tine exista un copil care plange. O relatie de iubire intre doua fiinte care nu stiu aproape deloc sa se iubeasca pe ele insele este ca o punte ingusta peste un abis. Fiecare dintre ei spera ca celalalt va reusi miracolul sa umple golul - sa-i ofere atat de mult incat sa-l scuteasca de necesitatea de a se descoperi si iubi pe sine. Evident, este doar o himera...

Atunci cand nu ma iubesc pe mine insumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Daca nu mi le ofera, ma voi considera indreptatit sa ma supar. Daca mi le ofera din plin, dar eu nu simt ca merit cu adevarat atat de mult, voi gandi ca pur si simplu se insala, ca totusi este o persoana naiva, iar dragostea sa va incepe sa ma sufoce...

De fapt, nu voi reusi niciodata sa primesc de la ceilalti mai mult decat sunt capabil sa-mi ofer eu insumi.

Dimpotriva, atunci cand aducem in relatiile noastre starea de implinire pe care o trezeste veritabila iubire de sine, interactiunea se stabileste pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interactiunea cu celalalt o necesitate stringenta, dureroasa, ci de revarsarea unui preaplin. In felul acesta "a darui" si "a primi" dobandesc o alta semnificatie. Atunci cand il eliberez pe celalalt de "obligatia" de a vindeca ranile pe care mi le provoc singur prin faptul ca nu ma iubesc, ii las timp pentru a savura iubirea.

Roaga-l pe ingerul tau pazitor sa te invete

Pentru a invata sa ne iubim pe noi insine avem nevoie sa intelegem cum se raporteaza ceilalti la noi pentru a ne iubi. Problema este ca, inca de mici, am fost invatati despre iubire numai ceea ce au reusit sa ne transmita cei apropiati - care aveau ei insisi propriile limitari si rani sufletesti. Pentru a depasi aceste tipare este bine sa invatam sa ne iubim asa cum ne iubeste o fiinta foarte elevata, spre exemplu ingerul nostru pazitor.

Iata o modalitate practica: timp de o saptamana, in fiecare dimineata dupa consacrarea zilei, il invocam timp de 7 minute pe ingerul nostru pazitor si il rugam sa ne invete pe parcursul acelei zile sa ne iubim asa cum ne iubeste el. In orele care urmeaza suntem cat mai atenti la toate manifestarile noastre, asa cum facem cand cineva spune uneori ca ne iubeste, dar actiunile sale nu dovedesc asta si cautam sa intelegem care ii sunt sentimentele reale. E necesara o observare lucida si relaxata, nu pentru a vana greseli, ci pentru a patrunde in profunzime mecanismele prin care propria minte ne face sa fim lipsiti de iubire. De fiecare data cand observam ganduri sau actiuni de natura sa ne raneasca, ii marturisim cu sinceritate ingerului nostru ca nu stim inca sa ne iubim pe noi insine si reinnoim rugamintea sa ne invete el. Vom face acelasi lucru si cand vom observa ca am intrat din greseala in situatii complicate in care ceilalti par sa ne raneasca. Fara a mai cauta sa dam vina pe ei, ne vom asuma pur si simplu faptul ca situatia respectiva se datoreaza lipsei de iubire pentru noi insine si il vom ruga cat mai des pe ingerul pazitor sa fim invatati cum sa ne iubim cu adevarat.

Unul din locurile comune ale gandirii umane este ca nu meritam iubire atunci cand gresim. De aceea, cand ne simtim vinovati, ne refuzam cu si mai multa indarjire dragostea si astfel gresim mai mult, invartindu-se iar si iar in acelasi cerc. Totusi, din punct de vedere divin, lucrurile stau altfel: tocmai cel care greseste (fiul risipitor) are nevoie de mai multa iubire pentru a se putea redresa. De aceea in momentele de mare incercare, cand credem ca am gresit si asteptam sa fim pedepsiti sau ne pedepsim singuri, este necesar sa-i cerem ajutorul ingerului nostru pazitor. Il putem invoca astfel: "Iubit inger pazitor, te rog ajuta-ma sa ma iubesc exact asa cum sunt acum: trist, speriat si confuz, pentru ca stiu ca tu ma iubesti chiar si asa si vrei sa invat si eu sa acord acest gen de iubire neconditionata mie si celorlalti". Acesta este un mod matur de a iubi, singurul care ne poate duce dincolo de aparente. Daca nu suntem capabili sa ni-l acordam noua insine, este putin probabil ca vom reusi cu ceilalti.

Mai ales la inceputul acestei practici, este posibil sa fim uimiti cat de des ne purtam fara intelegere si iubire pentru noi insine. Dar daca perseveram, vom observa curand ca este tot mai usor sa sesizam din timp aceasta tendinta si apoi chiar sa o suspendam inainte de a declansa multe din obiceiurile mentale negative. Treptat se instaleaza o stare de siguranta, implinire si transparenta. In finalul acelei saptamani vom realiza o meditatie de sinteza in care vom cauta sa sesizam cat mai clar diferentele care au aparut in modul de raportare la noi insine. Este posibil ca pe parcursul acestei practici sau in zilele imediat urmatoare sa se produca transformari binefacatoare si neasteptate in modul de interactiune cu ceilalti, cu persoanele foarte apropiate, dar si cu cei pe care ii intalnim in trecere. Practicata la unison in cuplu, aceasta tehnica este de natura sa armonizeze si sa aprofundeze foarte mult relatia, ajutandu-i pe cei doi sa descopere o cu totul alta perspectiva asupra iubirii.

Iubeste-te asa cum ingerul tau pazitor te iubeste

El nu-ti raneste niciodata sufletul pentru a-ti salva imaginea. El nu te indeamna sa fii descurajat - tocmai pentru ca iti cunoaste infinita comoara launtrica. Nu-ti sopteste niciodata ca esti neputincios, intrucat stie ca el - si multe legiuni de ingeri - sunt mereu gata sa vina in ajutorul celor care-l cer cu umilinta si credinta. Nu te ameninta ca nu te va mai iubi din cauza ca ai gresit; pentru el este evident ca, atat timp cat vei exista separat, vei continua sa gresesti. Si de altfel multe realizari minunate au fost obtinute "din greseala"... El nu te va privi tolerant cum perseverezi in greseala - aceasta risca sa devina o cale fara intoarcere. El nu te amageste niciodata ca meriti iubire pentru ca esti "mai presus decat altii", caci stie cu siguranta ca in aceasta lume nici macar un graunte de nisip nu ar putea sa existe fara iubirea Tatalui. Dovezi de iubire pe care le primesti de la tine insuti atunci cand te iubesti cu adevarat:

A face pace cu tine insuti, intr-un mod plin de luciditate si dragoste, este primul pas catre veritabila cunoastere de sine care aduce simultan la suprafata culmile cele mai sublime ale personalitatii, dar si abisurile cele mai intunecate. Daca nu te iubesti cu adevarat, nu vei avea niciodata taria sa te privesti in fata, exact asa cum esti, OM - supus greselii, tentatiilor, caderilor, dar totodata capabil sa oglindesti in inima ta maretia Totului.

Murphy   Eram aşa de sărac când am fost copil, că dacă nu eram băiat, nu aş fi avut cu ce să mă joc... Într-o zi am ajuns acasă mai devreme, văd un tânăr alergând gol pe stradă. L-am întrebat: "De ce faci asta?" Mi-a răspuns: "Din cauză că ai venit prea devreme acasă, boule!" Există unele femei care în loc să-i facă să sufere pe mai mulţi bărbaţi, aşa cum e firesc, se concentrează asupra unuia până îl extermină. Acestea se numesc "fidele". Inteligenţa mă urmăreşte... dar eu sunt mai rapid. Trăieşte fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima.. Apoi, într-o zi, aşa se va şi întâmpla. Viaţa mea e ca un film, care nu are distribuţia prea reuşită. Şi nu îi înţeleg nici acţiunea. Timpul vindecă orice, însă nu e un bun chirurg plastician. Un semn sigur că ai îmbătrânit este că lumânările de pe tort costă mai mult decât tortul. Mult mai mulţi bărbaţi şi-ar părăsi nevestele, dacă ar şti să-şi facă bagajele. Nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Contează să ai bani! Dacă ţi-e foame - mănâncă sare: o să-ţi fie sete! Stresul înseamnă să te trezeşti urlând, apoi îţi dai seama că nu dormeai. Nu mă duce pe mine în ispită, găsesc drumul singur. Dacă ajuţi pe cineva, ai să vezi că îşi va aminti de tine şi data viitoare, când are nevoie de ajutor.

---

Cele mai scumpe alimente din lume

1. Şofranul

Șofranul este cea mai scumpă mirodenie a lumii. Preţul lui este dat de greutatea cu care se recoltează şi prelucrează acest condiment fragil care este de fapt pistilul crocusului de şofran. Pentru a recolta 500 de grame de şofran e nevoie de aproximativ 75.000 de flori recoltate de pe o suprafaţă echivalentă cu un teren de fotbal. La procesul de cultivare se adaugă unul delicat de recoltare, uscare, sortare şi transportare a şofranului care face ca în final preţul unui kilogram din această mirodenie să ajungă la 11.000 de dolari.

2. Nucile de Macadamia

Iată nucile cu adevărat tari. La propriu şi la figurat, la coajă şi la preţ. Nucile de Macadamia sunt cele mai scumpe nuci din lume întrucât arborele care le produce are nevoie de 7-10 ani pentru a ajunge la maturitate şi necesită fertilizări intense şi costisitoare. Cei care vor să treacă de coaja tare pentru a ajunge la miezul cremos al acestei nuci care conţine peste 80% uleiuri şi aproximativ 4% zaharuri trebuie să plătească 300 de dolari per kilogram.

3. Beluga – caviarul iranian

Cel mai scump caviar din lume nu este cel rusesc așa cum s-ar crede, ci caviarul almas (termenul iranian pentru diamant). Preţul acestui caviar, rar şi de aceea foarte scump, este dat de faptul că este produs de un sturion care are cel puţin 100 de ani. Luxosul caviar provine din acest sturion care a supravieţuit dinozaurilor şi care există pe pământ de acum 120 milioane de ani. Acest caviar iranian ajunge pe piaţa din Statele Unite şi se vinde cu 5000 de dolari kilogramul. Încă un motiv în plus pentru a consuma caviar cu moderaţie.

4. Trufa albă

Cea mai scumpă ciupercă din lume este de departe trufa, dar nu cea neagră ci varietatea ei albă, mult mai rară. Originară din zona Langhe, regiunea Piedmont, din nordul Italiei, trufa albă creşte până la 12 centimetri în diametru şi poate atinge 500 de grame în greutate. Aceste trufe au un preţ de 2000 de dolari, adică 4000 de dolari per kilogram. Însă preţul lor explodează atunci când sunt vândute la licitaţii. Cea mai scumpă astfel de trufă a fost vândută în decembrie 2007 lui Stanley Ho, proprietarul unui cazino din Macao, care a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufă albă. Ca să înţelegem ce sunt trufandalele!

5. Cartoful “La Bonnotte”

Considerăm cartoful un aliment la îndemână pentru că este ieftin. ar acum ne ocupăm de tot ce-i mai scump. Cel mai costisitor cartof din lume este o varietate din Franţa – “La Bonnotte”. Doar 100 de tone sunt cultivate anual, iar locul de cultură este exclusiv insula Noirmourtier. De ce este scump? Pentru că este nevoie de fertilizare specială a pământului de cultură cu alge şi de o climă specială, aproape de mare. Cum această specie este aproape pe cale de dispariţie, bătălia pe această varietate este mare, 1 kg ajungând până la 500 euro.

6. Vita Kobe

Cea mai scumpă carne de vită din lume este obţinută de la specia japoneză Tajima-ushi. Vacile sunt hrănite cu cea mai bună iarbă şi sunt crescute după o tradiţie strictă în regiunea Kobe (hrănite cu bere şi masate în fiecare zi). Carnea este fragedă, gustoasă şi are o textură deosebită cu firişoare de grăsime distribuite incredibil de uniform ce îi conferă cărnii un aspect marmorat. Deşi există variante americane şi britanice ce sunt vândute ca vită stil Kobe (hrănite cu bere şi masate zilnic), adevărata vită Kobe ajunge la 100 dolari pentru 200 grame de carne macră. Folosită la sashimi, shabu-shabu, teppanyaki, vita de Kobe se deosebeşte de mai puţin reuşitele copii şi datorită hranei care este mai bună şi mai scumpă decât cea de pe continentul american.

7. Sandvişul de platină

Cel mai scump sandviş din lume – da, există şi aşa ceva! – este von Essen Platinum Club Sandwich. Această delicatessă cu 3 straturi are cel mai fin piept de pui (poulet de Bresse , considerat a patra minune gastronomică a lumii!), şuncă, ouă de prepelită şi trufe albe. Se vinde în Cliveden, Berkshire şi costă aproape 200 de dolari. Are 1,182 de calorii şi este pe lista de “trebuie gustat” a fanaticilor gurmanzi din toate ţările.

8. Pizza de 8300 euro

Pizza cea mai scumpă din lume poate fi gustată în Italia. Cu toppinguri generoase de caviar şi homar, această pizza are un diametru de 20 cm şi un topping excepţional în stare lichidă – coniac Louis XIII Remy Martin. În acest caz nu mai cereţi ketchup.

9. Omleta de 1,000 de dolari

Restaurantul Le Parker Meridien din New York serveşte cea mai scumpă omletă din lume. Preţul de 1,000 de dolari (sau 700 de dolari dacă o faceţi acasă) nu este dat de cele 10 ouă folosite, ci de cele 200 g de caviar sevruga şi de 1 homar întreg.

10. Îngheţata de 1,000 de dolari

Încă din 2004 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai scumpă îngheţată din lume, specialitatea restaurantului Serendipity 3 din Manhattan conţine 5 globuri de îngheţată din vanilie de Tahiti, vanilie de Madagascar, foiţe de aur comestibile de 23 K şi una din cele mai scumpe ciocolate din lume – Amedei Porceleana.

11. Trufele Chocopologie

Apreciate ca fiind cele mai gustoase şi scumpe produse de ciocolată din lume trufele “Chocopologie by Knipschildt” costă nici mai mult nici mai puţin decât 2,600 de euro per 370 grame și se pot achiziționa doar pe bază de comandă. Realizate manual după o reţetă secretă, delicatesele conțin, printre altele, trufă neagră și 70% cacao.

12. Cafeaua Kopi Luwak

S-ar putea să deveniţi hipertensivi doar gânindu-vă la această cafea întrucât doar auzul preţului ei poate să accelereze pulsul unui hipotensiv: peste 1000 de dolari per suta de grame. Preţul cafelei Kopi Luwak este determinat nu doar de gustul apreciat ca fiind deosebit ci şi de raritatea ei. Kopi Luwak este o specie de cafea care creşte într-un areal foarte restrâns, exclusiv în insula Sumatra (Indonezia), motiv pentru care recolta anuală este de doar 15 kilograme de cafea. Iar doritorii, se pare, sunt mai mulţi.

13. Ceaiul Tieguanyin

Dacă preţul cafelei vă face rău nu încercaţi nici cu ceai. S-ar putea să vă dăuneze. Mai ales dacă vă doriţi un ceai verde Tieguanyin.
Cel mai scump ceai din lume vine să ne arată că în China nu se produc doar obiecte de serie mare şi preţ mic ci şi ceaiuri rare şi scumpe. O singură ceaşcă din acest ceai – făcută din 2-3 frunze uscate – costă 15 dolari iar preţul kilogram ajunge la suma de 3000 de dolari.

14. Plicul de ceai cu diamante

Dacă un ceai chinezesc vă pare a fi scump, cu siguranţă că acest plic de ceai cu diamante o să vă pară a fi exagerat. Şi chiar acest efect extravagant l-a urmărit compania PG care l-a produs pentru a celebra al 75-lea an al existenţei sale. Decorat manual cu 280 de diamante pentru a le reaminti englezilor cât de mult iubesc ceaiul, plicul costă 7500 de lire sterline. Cred că englezii îşi puteau aminti că le place ceaiul şi într-o manieră mai discretă.

15.Cea mai scumpă şampanie

Dacă bei un pahar din această şampanie probabil trebuie să bei o alta după doar ca să sărbătoreşti faptul că te-ai apropiat de cea mai scumpă şampanie a lumii. Cea mai scumpă şampanie poartă numele de Perrier Jouet Belle Epoque Blanc de Blanc şi nu vechimea este cea care o face atât de preţuită – aşa cum se întâmplă la vinurile de colecţie – ci faptul că este produsă din struguri atent selecţionaţi şi vândută în sticle pictate manual. O astfel de sticlă costă 1,500 de dolari.

16. Un whiskey cu adevărat rar

Probabil că dacă ar fi supravieţuit câţiva dinozauri unii tot ar fi fost mai ieftini decât acest whiskey din categoria “fine and rare” ce poartă numele de Macallan Fine Rare Vintage. Nu ştiu cât de rafinat este acest distilat, vechi de 30 de ani, dar rar este cu siguranţă. Anul trecut, în întreaga lume mai erau doar 85 de sticle. Şi poate or mai fi, dacă nu s-o fi spart vreuna, că de băut cu siguranţă se bea cu moderaţie. Nu poţi bea mult whiskey de 38.000 de dolari sticla fără să te doară rău capul a doua zi.

17.Un rom pentru piraţi bogaţi

Cel mai scump rom al lumii nu pare a fi pentru lupii neînfricaţi ai mărilor ci mai degrabă pentru saloanele unor milionari excentrici. Wray & Nephew White Overproof este cu siguranţă cel mai scump rom al lumii. Rar, şi cu siguranţă bun, acest rom distilat în 1940 este cea mai preţioasă licoare din categoria sa. O singură sticlă de – nu se ştie câte or mai fi – Wray & Nephew White Overproof Rum costă 53,000 de dolari.

18. Diamantele sunt eterne. Chiar şi la cupă.

Nu se putea ca japonezii, care beau de revelion şampanie cu foiţă de aur ca să aibă un an nou bun şi bogat, să nu ducă extravaganţa la un nou nivel. Acesta este cauza, şi nu lipsa cruntă a măslinelor din Japonia, pentru care a fost inventat cel mai scump coctail din lume. În fond, “Diamonds-Are-Forever” – not for everyone – nu are cine ştie ce ingrediente rare, dacă facem abstracţie de diamantul de 1.6 carate din pahar.
Dacă vă interesează un astfel de cocktail îl găsiţi la hotelul Ritz-Carlton din Tokyo . Pentru 11.000 de dolari cât costă cred că nici nu trebuie să coborâţi la bar. Puteţi solicita room-service-ul.

19.Prietenii nu ştiu de ce

Nu ştiu dacă prietenii dumneavoastră ştiu, dar ai mei nu cunosc de ce preţul berii a crescut atât de mult. Mă rog, nu toată berea , ci doar Vielle Bon Secours , cea mai scumpă bere a lumii. Greu să ieşi cu băieţii la o bere când o singură sticlă, vândută exclusiv la Bierdorme în Londra, costă 1000 de dolari. Şi nu sunt reduceri la happy hours!

20.Pentru femei puternice

Nu conţinutul face ca această sticlă de băutură, care pentru preţiozitate nu mai este numită vodca ci dovka – probabil fiindcă citeşti anagramat după ce vezi preţul – ci ambalajul. Diva Vodka, produsă de Blackwood Distillery din Scoţia – da, scoţienii produc şi vodcă! – este cea mai scumpă vodcă a lumii. În funcţie de decoraţiunile din “ cristal ” ale sticlei preţul uneia singure ajunge de la 35 de lire sterline şi până la 540.000 de lire sterline. Hai, recunoaşteţi că vă e dor de zilele în care se cumpărau băuturi cu sticle la schimb.

21.Apa vieţii

Există o apă, literalmente, mai scumpă decât aurul. Şi platina. Şi multe alte metale rare şi scumpe. Se numeşte Kona Nigari şi este, de departe, cea mai scumpă apă a lumii. Sincer, nu prea ştiu de ce, dar preţul a 30 de mililitri din această apă produsă prin desalinizarea apei bogate în minerale din adâncurile mării hawaiene, costă 17 dolari.

Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?”

Umbra inseamna intuneric si secret. Umbra reprezinta toate acele lucruri pe care nu vrem ca altii sa le vada in noi.
Lucrurile pe care le ascundem, despre care mintim, nu numai catre altii, dar mai ales catre noi insine.

Umbra inseamna tot felul de monstri care ies din pesteri in miezul noptii. Este acea latura intrinseca, profunda si intunecata pe care fiecare din noi incercam sa o ascundem, pentru ca ni s-a spus de la o varsta frageda ca nu sunt componente acceptabile ale fiintei noastre.

Pentru a detine un aspect al sufletului, trebuie sa experimentam celalalt aspect al sufletului, contrariul.

Singurul moment cand nu avem umbra este atunci cand stam in intuneric.

Umbra isi face aparitia in foarte multe moduri: de la a scrie cec-uri false, pana la a bea prea mult, a trisa in privinta taxelor, a manca tort de ciocolata la miezul noptii dupa 3 zile de dieta, a tipa la copiii nostri sau a ne abuza verbal partenerii, dupa ce te-ai purtat frumos la slujba toata ziua, a naviga pe Internet si a vizita site-uri porno in timp ce sotia pregateste cina, a-ti insela partenerul in timp ce el munceste din greu, incercand sa ofere familiei mijloacele materiale pentru a trai experiente placute, a fura ideile colegilor de serviciu si a pretinde ca sunt ale noastre…

Umbra este construita din ganduri, emotii si impulsuri pe care le consideram prea dureroase si jenante pentru a fi acceptate.

Asa ca, in loc sa le facem fata, le reprimam. Chiar acum, sute de milioane de oameni traiesc in negare in ceea ce priveste umbra lor individuala.

Si cu totii suntem afectati de umbra colectiva, in mult mai multe moduri decat ne putem imagina. Umbra colectiva se manifesta sub forma raului, razboiului, terorismului, a nedreptatii sociale, a inegalitatii radicale in sistemul nostru economic.

Chiar acum, 50 % din populatia lumii traieste cu mai putin de 2 $ pe zi, iar 20 % cu mai putin de 1 $ pe zi. Si negam de-a binelea faptul ca aceasta este o manifestare a umbrei colective. De ce?

Pentru ca oamenii din institutiile sociale, financiare, politice si corporatiste neaga cu totul energia umbrei. Nici macar nu o inteleg.

Chiar si ceea ce numim “rau” in lume, este manifestarea umbrei noastre colective, a ceea ce negam cu tarie. Oamenii care exprima o moralitate radicala sunt adesea cei care au cea mai intunecata si profunda umbra: de exemplu, umbra Bisericii Catolice, care declara ca homosexualitatea este un lucru rau,in timp ce ascunde preoti pedofili in sanul bisericii.

Acestea sunt expresii ale umbrei.

Intreaga traiectorie a istorie a umanitatii este precum traiectoria Titanicului: merge intr-o directie nesigura si in care nu se poate supravietui, daca nu pentru noi, cel putin pentru copiii nostri.

Dintr-o perspectiva arhetipala, fiecare dintre noi este capitanul Titanicului. Suntem tentati sa spunem ca e prea dureros, sa fim distrasi, sa spunem ca nu se intampla asta, sa devenim cinici, furiosi si sa nu facem nimic.

Suntem provocati cu totii, in acest moment: ” Nu fi precum capitanul din Titanic care se duce in cabina sa se culce!”

Tot ce se extinde se si contracta si ceea ce creste si descreste; oamenii se vor confrunta cu umbra lor si de la a trai minunat va urma o faza de contractie.

Daca nu ai lucrat cu tine, nu ai intrat in interiorul tau si nu te-ai autoexplorat, nu te-ai curatat interior si nu te-ai dezintoxicat, vei avea probleme.

Umbra noastra se naste cand suntem foarte mici, inainte ca gandirea logica sa se dezvolte astfel incat sa putem filtra mesajele pe care le primim de la parintii nostri, cei care au grija de noi si cei din jur. Chiar daca avem cei mai buni parinti, inevitabil ne vom rusina pentru ca am aratat anumite “defecte” si am primit mesajul ca ceva legat de noi nu este OK. Ca ceva este in neregula cu noi, sau ca suntem rai: “De ce ai mancat toate astea inainte de cina?” (ne spunea mama adesea).

Aceste mesaje se fixeaza in subconstientul nostru, precum un virus in computer, alterand perceptia noastra despre sine si ranind simtul valorii personale. Cand suprimam aceste “defecte”, traim in negare referitor la cine suntem cu adevarat.

Desigur, asta depinde de mediul in care traim. Daca ai crescut intr-o familie de muncitori,si spui ca vrei sa canti la pian sau sa devii artist, aceste calitati artistice nu vor fi bine primite si e posibil sa trebuiasca sa le suprimi. Pe de alta parte, daca cresti intr-o familie de artisti sau intelectuali si spui ca vrei sa muncesti in constructii, sau sa fii atlet, dorinta ta ar putea fi perceputa ca fiind negativa.

Incercam din toata puterea sa pretindem ca nu suntem ceea ce uram. De fapt, a dovedi asta este o sarcina foarte importanta pentru ego-ul ranit,o sarcina despre care ego-ul crede ca este vitala existentei lui.

Ego-ul ranit trebuie sa ascunda tot ceea ce consideram ca este inacceptabil in legatura cu noi insine.

Pentru a indeplini aceasta sarcina, construieste o masca pentru a dovedi celorlalti ca nu suntem atat de deficienti, inferiori, lipsiti de valoare si de rai pe cat ne temem ca suntem. Nimeni nu vrea sa admita ca are nesigurantele sale personale.

Pentru a le ascunde, cream o “persona”, inca de la o varsta foarte frageda si incepem sa ne impachetam intr-un nou pachet care consideram ca o sa ne aduca dragostea, atentia si acceptarea dupa care tanjim. Cream “personae” pentru a putea sa avem sentimentul de apartenenta.

Multi dintre noi au o viata publica si o viata secreta.

Muncim din greu pentru a ne simti bine cu noi insine, si o clipa mai tarziu facem ceva care sa ne saboteze aceste sentimente bune. Purtam masti despre care credem ca ne pot ducem acolo unde dorim. Iar aceste masti poarta multe forme: agresorul, certaretul, carismaticul, fata buna, inteligentul, glumetul, competitorul, seducatoarea, doamna de fier, personajul”cool”.

Tu ce masca porti?

Masca noastra devine inchisoarea noastra.Dincolo de masca pe care o aratam lumii, ego-ul nostru ranit sufera. Partile din noi care au fost blamate de altii si acum de noi insine sunt disperate sa poata iesi la lumina, sa fie eliberate, acceptate si iubite ca parti valoroase din ceea ce suntem.

Cand ne negam pe noi insine si ne temem sa ne exprimam latura intunecata, ea devine o forta puternica, capabila sa ne distruga viata noastra si pe a celor din jur.

Asta este ceea ce numesc “efectul mingii de plaja.” Lucrurile respinse trebuie tinute in adancurile constiintei noastre, trebuie ingropate. Cata energie ne ia sa tinem o minge de plaja sub apa?

Iti iei sinele tau egoist, cel furios, cel care mult prea bun, cel care nu e bun de nimic, le iei pe toate, si e ca si cum ai avea 40 de mingi pe care trebuie sa le tii sub apa.

Ce se intampla cand tii acele mingi sub apa? Cand esti tanar,ai multa energie si te poti descurca cu multe mingi.

Dar apoi, intr-un moment cand nu esti in punctul cel mai inalt al potentialului tau, cand gardurile tale sunt la pamant sau cand atentia ta se indreapta catre un premiu pe care l-ai putea castiga, dintr-o data “boom”! Cineva face ceva si ce se intampla cu mingile? Ies la suprafata si te lovesc in fata.

Ce este violenta de strada? Este altceva decat aceasta minge de plaja iesind la suprafata?

Vedem asta in media tot timpul: un producator de filme care face filme profund crestine, dintr-o data se imbata (Mel Gibson)…Toate aceste mingi pe care incerci sa le tii sub control…Te descurci cu ele?

Cand nu te ocupi de umbra ta, acea parte iese la lumina si ne afecteaza la locul de munca, in relatiile noastre.

Cu cat mai mult incercam sa suprimam aceste defecte neacceptate in societate, cu atat mai mult ele vor gasi moduri interesante de a se exprima.

E ca si cum am inchide in pivnita pe cineva. Va vrea sa iasa de acolo.Va face diferite lucruri, pentru a ne atrage atentia, pentru a il recunoaste si a-l lasa sa iasa de acolo. Aceste aspecte ale noastre care nu ne plac ies la lumina printr-un fel de proces de detoxifiere.Trebuie sa iasa la lumina, pentru a fi eliberate.

Cand intelegem pe deplin sufletul omenesc, intelegem ca este un teren al ambiguitatii, contradictiilor, paradoxului.

Orice experienta este rezultatul contrastelor: lumina si umbra, placere si durere, sus si jos, inainte si inapoi. Pentru a manifesta ceva, ai nevoie de energii contradictorii. Ai nevoie de inamicii tai, ca sa fii cine esti.

Sufletul uman este in mod simultan, divin si diabolic, sacru si profan, sfant si pacatos. Cand realizezi asta iti dai seama ca umbra este ceva normal. Daca ai numai adevar, bunatate si armonie pe de o parte si absenta completa a contrariilor, in partea cealalta, nu exista impuls creator.

Daca pastram doar impulsul evolutiv in Univers, atunci Unversul s-ar autonimici rapid, tinzand spre zero absolut.Daca, pe de alta parte, am avea doar impulsul distructiv, atunci Universul ar deveni o mare gaura neagra, inainte de a avea timp sa spui “Deepak Chopra”.

Suntem microcosmosul si macrocosmosul.Asta inseamna ca fiecare calitate pe care o vedem in altcineva exista si in noi. Avem toate caracteristicile omenesti posibile, indiferent daca sunt active sau latente, constiente sau inconstiente. Nu exista nimic din ceea ce putem vedea si percepe pe care sa nu-l avem in noi.

Sunt totul si cuprindem in noi ceea ce consideram ca e bun si ceea ce consideram ca e rau.

Cum putem sa stim ce e curajul, daca nu am cunoscut frica; cum sa stim ce e fericirea, daca nu am cunoscut tristetea? Cum putem sa stim ce e lumina, daca nu am cunoscut intunericul? Toata viata se bazeaza pe coexistenta acestor perechi de contradictii.

Umbra noastra se ascunde intotdeauna de ea insasi. Decat sa ne confruntam cu intunericul nostru, mai bine proiectam aceste calitati nedorite asupra altora. Cand facem asta, suna cam asa: “El e atat de egoist!”, “E atat de plin de sine!”, “Oamenii astia sunt idioti”, “Ce ratat!”.

Frica de propria lipsa de valoare si, in acelasi timp, frica de lipsa noastra de maretie ne face sa transferam aceste defecte asupra altora. Ceea ce proiectam sunt bucati din intunericul si vina proprie, pe care nu le-am revendicat inca.

Pana cand nu ne luam inapoi tot ceea ce am proiectat pe ceilalti, lucrurile cu care nu putem sa convietuim nu ne lasa sa traim.

The shadow effect, Debbie Ford

  

Ce Condiment eşti? Poate fi greu de ales, dar te ajut eu să afli cu un test simplu.  Durează 1 minut.  Răspunde sincer la toate întrebările! Nu le analiza prea mult şi, mai ales, nu-ţi „condimenta“ răspunsurile!       Afla aici!