Idei de retinut       Furnicilor nu le plac castravetii. Inconjurati ascunzisurile acestora cu coji de castravete.  Daca vrei sa obtii un cub transparent de gheata, fierbe apa inainte. Oglinda ta va straluci, daca o cureti cu White Spirt (diluant de vopsele).    S-a imprimat o guma de mestecat in materialul hainelor tale ? Pune-le pentru o ora in congelator.     Hainele tale albe nu sant suficient de albe ? Inmoaie-le in apa calda timp de 10 minute, impreuna cu o felie de lamaie.     Parul tau nu are luciu suficient? Umezeste-ti parul cu o lingurita de otet, si pe urma sa-l speli.    Ca sa reusesti sa storci integral zeama  lamailor, tine-le o ora in apa calda inainte de a le stoarce.    Pentru a evita mirosul neplacut la fierberea verzei, pune o felie de paine pe varza. Pentru a nu amesteca painea cu varza, felia se introduce intr-o punga de panza rara.      Lacrimezi, daca tai ceapa, - mesteca o guma de mestecat. Pentru a fierbe mai repede cartofii, decojeste-i numai pe o parte.         Pata de cerneala pe haine ? Pune un strat gros de pasta de dinti pe pata, lasa-l sa se usuce si numai dupa aceea sa-o speli.    Vrei sa scapi de soareci si sobolani, presara praf de piper negru in zona unde se ascund. Se vor duce in alta parte ! Proverb chinezesc: Daca tu poti profita de un lucru, ce ti-a fost impartasit de altii,  la randul tau ai si tu obligatia, de a-l impartasi cu altii ! Deci, procedeaza la fel ca mine!

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog.Atat fac- ma rog impreuna cu el.Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei.Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului.Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta.Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu.Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea.Acolo te asteapta Dumnezeu.Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica.Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura.Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat.Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine.Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi.Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului.Iubirea, este curgerea vietii.Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.Si m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.Atunci te deschideai prin inima.Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau.Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.
I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.Si omul s-a indepartat de aproapele sau.Si aceasta din teama.Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume.Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi.Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez.Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”
Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra..

* Nu exista loc, in Ardeal, fara amintiri despre parintele Arsenie Boca. E suficient sa-i rostesti numele, si ele vin in roiuri, atrase ca fluturii de lumina. Mai ales in satele din apropierea Prislopului, manastirea in care i se afla mormantul facator de minuni, faptura marelui duhovnic traieste parca aievea, strabatand potecile de pe dealurile acoperite cu pajisti de flori * 

Foile lipite- Cand l-ati cunoscut pe Arsenie Boca, parinte Oprea?

- L-am cunoscut personal de-abia dupa ce am iesit din inchisoare, in 1956, dar auzisem despre el inca din 1942-43, cand faima predicilor sale de la manastirea Sambata aduna acolo tot Ardealul. Dar si in puscariile comuniste circulau povesti despre el. Eu eram la Canal, cand am aflat despre Parintele Arsenie Boca ceva cu totul tulburator, o intamplare povestita de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese inchis pentru ca facea parte dintr-o asociatie crestina a studentilor si elevilor, ce promova cuvantul lui Hristos si viata crestina.

Povestea lui mi s-a incrustat ca o pecete in memorie si n-am uitat-o pana in ziua de azi: "M-au ridicat intr-o noapte, la trei luni dupa ce pe unii dintre colegi ii arestasera deja, iar altii apucasera sa fuga in munti, la partizani. Si intamplarea a facut ca m-au pus in aceeasi celula cu Parintele Arsenie Boca. Il stiam bine, cu mult dinainte, pentru ca pe atunci, noi, studentii de la Sibiu, mergeam des la Manastirea Sambata si eram toti electrizati de el. Si cand m-am trezit intr-o dimineata, numai ce il vad pe Parintele cum se plimba cu pasi iuti prin celula. Se ruga. Soptea, neauzit, rugaciuni. 

Asa se faceau rugaciunile in puscarie, pe tacute, cu sufletul. Chiar in ziua aceea imi venea si mie randul la ancheta si, cu putin inainte de a fi scos de gardieni din celula, Parintele Arsenie a ramas nemiscat ca o stana de piatra, langa usa. Mi-a zambit ocrotitor. Atat. Am trait apoi cinci ore infioratoare de ancheta, iar cand m-au bagat la loc, in celula, parintele Arsenie era in aceeasi pozitie in care il lasasem cand am plecat. Stana de piatra. Dupa o vreme, a urmat judecata, la Tribunalul Militar. Pe masa judecatorului se aflau dosarele cu declaratiile noastre. Eram pierit! Aflasem ca toti tovarasii mei declarasera sub torturi si ce facusera si ce nu facusera. Fusesera batuti salbatic. Asa ca urma sa fiu condamnat pe masura, la 25 de ani de puscarie. Ei bine, atunci s-a intamplat o minune! Judecatorul, cand a inceput sa-mi rasfoiasca dosarul, nu a putut dezlipi doua foi. Si nici nu si-a dat sema de asta. Si in alea doua foi erau acuzatiile cele mai grave la adresa mea. Si uite asa, am scapat pe o cale miraculoasa, cu numai doi ani jumatate de pedeapsa. Sunt sigur ca salvatorul meu fusese parintele Boca si taria rugaciunilor lui".



Sfintii cu ochi albastri- Va mai amintiti prima intalnire cu Parintele Arsenie?

- In 1958, dupa iesirea din puscarie, m-am dus la Manastirea Prislop, intr-o sambata de Florii, impreuna cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care il cunostea din Vata de Sus, satul natal al parintelui Arsenie Boca. Desi ne-a vazut si stia ca il cautam, n-a vorbit cu noi nici sambata, nici duminica, pentru ca tot timpul, in urma lui, roiau cel putin trei securisti, pandindu-l ce vorbeste si ce predica. Luni, insa, cand ceilalti credinciosi au plecat, noi ne-am gasit dinadins de lucru, la taiat de lemne.

Parintele Oprea Craciun, in odajdii cusute de padureni

�

Si Parintele Arsenie ne-a chemat in biserica si am vorbit cu el, ca la spovedanie. Mie mi-a spus sa nu ma calugaresc, iar celuilalt i-a spus: "Tu nu te insori!". Si, intr-adevar, a ajuns calugar la manastirea Lainici. Parintele iti citea viata ca-n palma. Dobandise o putere asa de mare prin rugaciune, incat strabatea cu privirea si mintea pana in cele mai adanci tainite sufletesti.- Puteti sa faceti un portret al Parintelui Arsenie Boca?

- Era un om foarte smerit. Nu era napraznic, asa cum se spune, dar era categoric. Daca iti spunea ceva, la spovedanie, de pilda, musai asa trebuia sa faci. Era de statura potrivita, dar totusi mai inalt, era roscat la par si cu ochi albastri. Tocmai de aceea, Parintele isi picta toate icoanele - de la Maica Domnului, pana la Iisus - cu ochi albastri. Toti pictorii pun in operele lor ceva din ei insisi, fara sa vrea. Asa ca icoanele pictate de Parinte au ceva si din infatisarea lui.- Cat de tare v-ati apropiat de Parintele Arsenie?

- Cu vremea, devenisem destul de apropiati, mai ales ca sotia mea il cunostea, si ea, inca din tinerete. Cu un an inainte de-a muri, de pilda, Parintele Arsenie m-a chemat la Prislop, impreuna cu preoteasa mea, ca sa schimbam, pe indelete, o vorba. Atunci am vazut si eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Parintele pusese sa i se ciopleasca data mortii, cu sase luni inainte de a muri. Stiuse exact cand va merge la Domnul. Iar cand a murit, copiii mei s-au numarat printre cei care i-au sapat groapa.

Trei minuni- Mormantul facator de minuni al parintelui Arsenie Boca a intrat in legenda. Ca apropiat al marelui duhovnic de la Prislop stiti, cu siguranta, si sfintia-voastra, astfel de intamplari.

Muzeul si viitoarea manastire de maici din Cincis

- Nu stia nimeni, atunci cand a murit Parintele Arsenie, ca el va face binele si in duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormantul sau sunt adevarate. Eu stiu trei cazuri asupra carora nu planeaza nici o indoiala.
Am cunoscut acum cativa ani o femeie foarte bolnava. Fusese internata si la Bucuresti, ii facusem si eu Maslu si 40 de Liturghii, Sarindarul, cum se numeste in preotie, asa ca femeia iesise pe loc din spital, de s-au mirat si doctorii cei mari. Dar tot mai avea unele neputinte. Dupa doi ani, s-a imbolnavit iar, rau de tot, si au trebuit s-o duca iar la spital, la Deva. Si atunci, o femeie din Silvasu de Jos, o comuna de langa Prislop, care le aducea lor de doua ori pe saptamana lapte, il intreaba pe stapanul casei: "Dar doamna unde-i?". "E bolnava". "Si de ce nu apelati dumneavoastra la Parintele Arsenie? Ca eu am avut un copil foarte bolnav si am luat o camasa de-a lui, m-am dus la mormantul Parintelui si am pus-o pe cruce si m-am rugat lui Dumnezeu si Parintelui sa se indure de mine. Si cand m-am intors acasa la copil, copilul meu era sanatos!". Atunci neamurile femeii bolnave au luat si ele o camasa si s-au dus cu ea la Prislop. Ce va spun acum mi-a povestit barbatul ei: "Cum am intrat in curtea manastirii, am inceput sa ma rog, in gand, Parintelui Arsenie, sa se indure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormantul lui, am pus camasa pe cruce si m-am rugat si acolo cu lacrimi si cu credinta in Dumnezeu". Dupa numai o saptamana, au venit amandoi la mine, si nevasta era sanatoasa tun. 

Alaturi de sotia sa

A doua intamplare am aflat-o de la un om care lucrase la cladirea staretiei noi, de la Prislop. Nu stia cine e Parintele Arsenie. Abia dupa inmormantarea lui, a aflat cine fusese. Omul suferea de dureri cumplite de oase, incat mergea incovoiat, de-abia se tara. Dar dupa ce s-a dus sa se roage la mormantul Parintelui, n-a mai simtit nici o durere, si mergea drept.
A treia minune pe care o stiu eu de la mormantul Parintelui Arsenie Boca e si cea mai grozava. Prin anii '90, am cunoscut o familie dintr-un sat de langa manastirea Cotmeana din Arges. Cazul lor era foarte grav. Bietii oameni aveau doua fete si un baiat, stapaniti de duh necurat! Fata, in mod deosebit, nu se putea apropia cu nici un chip de vreo biserica. Nici la cativa metri nu se putea apropia! Imediat, o forta nevazuta i se punea in piept si nu putea intra. Bietii parinti si-au dus copiii la manastirea Sihastria, unde Parintele Cleopa le-a facut Maslu si slujbe indelungate. Dupa asta, au fost mai usurati, s-au eliberat de presiunea necurata ce-i stapanea, iar fata a facut chiar Teologia. Dar chiar si asa, inca mai avea o apasare rea cand venea la biserica, pe care se lupta sa o inabuse. Intr-o zi, o prietena de-a ei, doctorita, ce avea o evlavie deosebita la Parintele Arsenie, a luat-o cu ea, la mormant. Ce-a urmat a fost de neinchipuit. Dupa o vreme de rugaciune inlacrimata in fata mormantului, fata a cazut fara vlaga si a intrat in coma profunda. Doctorita, care cunostea simptomele comei, s-a ingrozit! "Am adus-o sa moara cu zile aici" - se jelea. Dar n-a trecut o jumatate de ora, si fata s-a trezit. Era complet sanatoasa. Apoi mi-a povestit ce-a trait acolo: "Cat am zacut prabusita, fara suflare, la mormantul Parintelui, am vazut ceva. Un vis aievea, din alta Lume... Am vazut cum din mormant s-a inaltat, de-odata, un abur albastru. Din clipa aceea, duhul rau m-a parasit pe vecie, sfartecat de lumina iesita din mormantul Parintelui Arsenie!"...- Sotia dvs., care i-a fost ucenica, in tinerete, parintelui Arsenie Boca, mi-a spus ca venea adeseori la Cincis. Ce-l aducea incoace, in inima tinutului padurenilor?

Biserica huniazilor, inecata in apele lacului

- Intr-adevar, se pare ca aproape nu exista loc in Ardeal unde Parintele sa nu fi lasat vreo urma. La Cincis venea dupa 1958, cand se reinfiintase manastirea Prislop, care nu-i asa departe de noi. Era cu trei ani inainte de a se face lacul de acumulare pe raul Cerna, cand nu banuia inca nimeni ca biserica satului va fi inghitita de ape. Biserica aceea era monument istoric extraordinar de valoros. Fusese inaltata la 1459, pe vremea lui Ioan Corvin. Avea o pictura veche si frumoasa, de pe la jumatatea secolului al XVI-lea. Inundarea bisericii s-a facut in 1961-1962. Ultima cununie care s-a facut acolo a fost chiar cununia mea cu doamna preoteasa, in 1962. Cand ne-am cununat, apa ajungea pana in tinda bisericii, mai avea putin si ajungea la sfinti. Stiu ca Episcopia de atunci a Aradului a dus tratative cu Combinatul Siderurgic Hunedoara sa nu darame biserica, ca-i monument istoric. Combinatul facea lacul asta cu scopul de avea apa pentru uzina. Biserica huniazilor era mai pe deal, s-ar fi putut face un zid in jurul ei si ar fi fost salvata. Dar nu s-a reusit. Comunistii erau hotarati sa darame bisericile ortodoxe, cu orice pret si sub orice pretext. Pentru lacul asta al lor, au daramat aici trei biserici ortodoxe: biserica din Cincis, biserica din Cerna si biserica din Baia Craiului.

Fresca din biserica scufundata

Ei bine, parintele Arsenie a stiut cu mult inainte ce se va intampla. Urcand el pe dealurile Cincisului, cu sotia mea, care era pe atunci domnisoara, cu o sora a ei si cu alte credincioase din sat, se opreste brusc in fata bisericii din Cincis, intinde bata pe care o tinea pe un umar si zice: "Pana aici va fi apa peste zona asta!". "Cum, Parinte, vom muri toti?", l-au intrebat credincioasele. "Nu moare nimeni, biserica moare", a zis parintele. Dupa ce biserica a fost inghitita de ape, Parintele Arsenie Boca, care a continuat sa vina la Cincis, ne-a poruncit: "Voi sa faceti un muzeu, unde sa se pastreze frescele care s-au evacuat din biserica. Sunt de nepretuit!". Intr-adevar, frescele fusesera scoase de pe perete, inainte de inundare, si duse la Bucuresti. Si de acolo au fost aduse niste copii, pitite la Castelul Corvinestilor. Si ne-a mai zis Parintele Arsenie, ca atunci cand facem muzeul, sa aiba si un etaj, unde sa fie chilii pentru calugari.
O manastire mica, care sa respecte cu strictete randuiala bisericii noastre ortodoxe, incat sa mai ridice satul si tinutul acesta, saracit in ideal si credinta. Si cum a zis parintele, asa s-a intamplat. Ne-a ajutat Dumnezeu si uite ca muzeul e gata, iar manastirea din Cincis isi asteapta vietuitoarele. 
Din cate minuni implineste parintele Arsenie Boca, aceasta are o insemnatate aparte. Nu e un dar de bine pentru un singur om, ci pentru o intreaga comunitate. Dumnezeu se intoarce in satele padurenilor, cele risipite prin munti.

sursa : http://www.formula-as.ro/2011/971/spiritualitate-39/aburul-albastru-parintele-arsenie-boca-evocat-de-preotul-oprea-craciun-din-cincis-13796

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate harurile Spiritului Sfant !

“In vremuri ale inselatoriei universale, a spune adevarul este un act revolutionar.” – George Orwell  Scrisoare deschisă poporului român – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria Popor român , Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,  să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti  şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european  care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor.  O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti  unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta,  când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care  le-au studiat. Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se  semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ? Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi,  nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu,  Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta ? Astăzi, popor român  pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ? -          Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci; -          Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Tu taci; -          Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci; -          Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci; -          Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci; -          Astăzi, parlamentul şi guvernul  ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile  şi întreprinderile  “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci; -          Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele: Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci; Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci; Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.Tu taci ; -          Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ; -          Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase , de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci; -          Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze  spun că nu e nimic deosebit. Tu taci; -          Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.Tu taci; -          În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci; -          Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci; -          Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai  la intrare. Tu taci; -          Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci; -          Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii  pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.Tu taci; -          Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării,  care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci; -          Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci; -          Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . Tu taci; -          Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat  o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. Tu taci; Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci. Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam. Cât o să mai taci ?  Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai  celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la Tărtăria! “Pot veni peste noi toate hoardele lumii, dar nu suntem învinşi atunci   când pierdem. Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis, renunţările la ideal. Tinerii de azi să înveţe din eroismul lui Mihai Viteazul, care nu a sărutat nici papucul Papei, nici papucul Sultanului” - Arhimandritul Iustin Parvu

Dupa o zi criminala, in care lui Mos Craciun toate i-au mers prost (s-au imbolnavit 4 pitici, 3 reni s-au ratacit in padure, sania s-a rupt, a ramas fara bautura si a venit si soacra-sa in vizita) seara a sunat la usa un ingeras cu un brad imens de Craciun. “Ce sa fac cu bradul Mosule?” intreaba ingerasul. Si de atunci exista traditia cu ingerasul infipt in varful bradului

 

Doi copii isi spuneau rugaciuniile, in noaptea de Ajun.
Unul dintre ei spunea cu glas tare:
- Draga Mos Craciun, nu uita sa-mi aduci un trenulet frumos.
Celalalt spune:
- De ce strigi asa tare , Mos Craciun nu e surd!
- Mosul nu, dar bunica, da!

 

Doua blonde cautau prin padure un brad de craciun.
Dupa o zi intreaga de stat in frig una dintre ele spune celeilalte:
-Auzi, n-ar fi mai bine sa luam unu asa, fara globuri??

 

 John, cum ati petrecut Craciunul?
- Am facut un pom de Craciun, l-am umplut de jucarii si tare ne-am bucurat.
- Si tu Jimmy?
- Am facut un pom de Craciun, am cumparat o multime de jucarii si tare ne-am bucurat.
- Dar tu Moritz?
- Noi avem o pravalie cu jucarii si ne-am uitat la rafturile goale si tare ne-am bucurat.

 

"Draga Mosule, te rog mult sa-mi aduci un trenulet electric, o masinuta si o ciocolata", scrie un copil dorintele sale pentru Craciun. .
Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de copil. Hotarasc ele sa puna mana de la mana si sa-i cumpere copilului darurile. Strang ele banii cumpara trenuletul, cumpara masinuta, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului.
La cateva zile de la Craciun, copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Craciun:
- "Draga Mosule, iti multumesc pentru cadouri, trenuletul este magnific, masinuta este super. Eu sunt convins ca mi-ai trimis si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la posta au mancat-o".

Cum poţi ASCULTA CONVERSAŢIILE TELEFONICE ale prietenilor tăi şi nu numai

Scandalul spionajului informatic practicat de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) din SUA a scos la iveală o problemă şi mai gravă care ameninţă utilizatorii de telefonie din întreaga lume.

Pentru mai puţin de 300 de dolari, orice hacker poate asculta conversaţiile şi citi mesajele trimise prin intermediul unui telefon mobil. Jurnaliştii de la NPR au făcut un experiment cu un grup de hackeri, din categoria celor care doar atrag atenţia asupra deficienţelor de funcţionare a sistemelor informatice.

Consultantul pe probleme de securitate al companiei iSEC Partners, Tom Ritter, a demonstrat jurnaliştilor cum poate avea acces la orice telefon mobil doar pe baza unei staţii celulare denumite femtocell. Cea pe care a folosit-o Ritter a fost realizată de Samsung pentru Verizon şi costă 250 de dolari. Acest dispozitiv este de mărimea unui router wireless şi poate fi achiziţionat din reţeaua de retail Best Buy.

„Tot ce am făcut poate fi realizat cu ajutorul unor programe gratuite ce pot fi descărcate de pe Internet – nimic special“, spune Ritter. El spune că operatorii telecom, precum Verizon, oferă acces la aceste dispozitive clienţilor care locuiesc în zone rurale sau în zgârie-nori, unde au o recepţie slabă a semnalului. „Le poţi obţine de la operatori pentru a avea un semnal mai puternic“, spune acesta. O serie de operatori au lansate servicii de femtocell, inclusiv Vodafone, AT&T sau SFR.

Ritter explică faptul că un femtocell acţionează practic asemenea unei antene de telefonie, tocmai de aceea are acces la toate telefoanele din jurul lui. Acest dispozitiv poate intercepta şi mesajele text, inclusiv fotografiile stocate în telefon şi în cazul în care utilizatorul se înregistrează pe site-ul unei bănci, aparatul poate obţine numele şi parola utilizatorului.

Ritter spune că pentru a accesa toate aceste date, utilizatorul femtocell-ului trebuie să fie la o distanţă de circa 12 metri de telefonul vizat. Chiar şi aşa, dat fiind faptul că dispozitivul poate încăpea într-o poşetă, Ritter imaginează o serie de scenarii în care se poate folosi acest aparat. Spre exemplu, o domnişoară care are în poşetă un femtocell poate merge într-un bar frecventat de politicieni sau persoane publice şi poate accesa mesajele pe care aceştia le primesc sau le trimit de pe telefoanele mobile. „Nu trebuie să ai o imaginaţie prea bogată ca să realizezi potenţialul acestei unelte în urmărirea personalităţilor sau chiar şi a oamenilor obişnuiţi“, spune Ritter.

Sursa: www.capital.ro – 16.07.2013

Din "Puterea vindecatoare a bolii-Importanta si semnificatia simptomelor bolii"

de Thorwlad Dethlefsen (psiholog umanist holistic) si Ruediger Dahlke (medic)

reiese in sfarsit o imagine clara a cancerului.

Cancerul

Pentru a înţelege cancerul este deosebit de important să gândim analogic. Trebuie să devenim conştienţi de faptul că fiecare totalitate resimţită sau definită de noi (o unitate printre alte unităţi) este, pe de o parte, parte a unui întreg mai mare şi, pe de altă parte, este totodată alcătuită din multe alte întreguri. Aşa, de exemplu, pădurea (ca totalitate definită) este atât parte a întregului mai mare numit „peisaj" cât şi alcătuită din mulţi „copaci" (totalităţi mai mici). Acelaşi lucru este valabil şi pentru „un copac". El este parte a pădurii şi constă, la rândul său, din trunchi, rădăcini şi coroană. Astfel, trunchiul se raportează la copac aşa cum se raportează copacul la pădure şi pădurea la restul peisajului.

Un om este o parte a omenirii şi constă la rândul său din organe care sunt parte a unui om, fiind totodată alcătuite din multe celule, care reprezintă din nou, părţi ale organelor. Omenirea aşteaptă de la fiecare om în parte ca el să se comporte pe cât posibil aşa cum o cere evoluţia, şi aşa cum este cel mai bine pentru supravieţuirea omenirii. Omul aşteaptă de la organele sale ca ele să funcţioneze aşa cum este necesar pentru supravieţuirea lui. Organul aşteaptă de la celulele sale ca ele să-şi îndeplinească sarcina aşa cum este necesar pentru supravieţuirea lui.

în cadrul acestei ierarhii, care mai poate fi încă prelungită în ambele direcţii, fiecare întreg individual (celulă, organ, om) se află mereu în conflict între viaţa proprie, personală, şi subordonarea faţă de interesele unităţii imediat superioare. Orice structură complexă (omenire, stat, organ) este dependentă în funcţionarea sa de faptul ca, pe cât posibil, toate părţile sale să se subordoneze ideii comune şi să-i slujească. Orice sistem suportă, în mod normal, emanciparea câtorva membri, fără ca întregul să fie periclitat. Există totuşi o

139

valoare limită la depăşirea căreia întregul este periclitat în privinţa existenţei sale.

Astfel, un stat poate suporta câţiva cetăţeni care nu lucrează, care se comportă asocial sau se mobilizează împotriva statului. Dar dacă acest grup de oameni, care nu se identifică cu ţelurile statului, creşte peste măsură, el va deveni, începând de la un anumit moment, un adevărat pericol pentru întreg şi va periclita existenţa întregului în cazul în care obţine predominanţa. Este drept că statul va încerca vreme îndelungată să se ferească de această evoluţie şi să-şi apere propria existenţă, dar dacă nu-i reuşesc aceste încercări prăbuşirea sa va fi sigură. Posibilitatea cu cea mai bună perspectivă ar consta în readucerea la timp la ordinea comună a micilor grupuri de cetăţeni evadaţi din sistem, prin faptul că li se oferă o posibilitate atractivă de a colabora la ţelurile comune. Suprimarea sau exterminarea cu forţa a celor care gândesc altfel, promovate în majoritatea cazurilor de către stat, nu a fost niciodată încununată de succes pe lungă durată, ci mai degrabă acest comportament al statului a accelerat ajungerea la haos. Din punctul de vedere al statului, forţele care i se opun sunt duşmani periculoşi care nu au alt ţel decât distrugerea bunei şi vechii ordini şi răspândirea haosului.

Acest mod de a vedea lucrurile este corect - dar numai din acest punct de vedere. Dacă am chestiona oamenii care se ridică împotriva acestei ordini, am afla alte argumente care sunt, la rândul lor, corecte - din punctul lor de vedere. Cert este că ei nu se identifică cu ţelurile şi părerile statului lor, ci au propriile lor intenţii şi interese, pe care ar voi să le vadă înfăptuite. Statul pretinde ascultare, grupurile vor libertate pentru înfăptuirea propriilor lor idei. Ii poţi înţelege şi pe unii şi pe alţii, dar nu este simplu ca ambele interese să se înfăptuiască simultan, fără jertfă.

Sensul acestor rânduri nu este în niciun caz acela de a dezvolta teorii sau confesiuni politice sau sociale, ci mai degrabă acela de a expune procesul cancerului la un alt nivel, în scopul de a extinde puţin punctul de vedere de cele mai multe ori îngust din care este considerat cancerul. Cancerul nu este un proces izolat, care să apară în forma maladivă cunoscută, ci mai degrabă găsim

140

în cancer un proces foarte diferenţiat şi foarte inteligent, de care au parte oamenii la fel de mult şi la toate celelalte niveluri. Aproape în cazul tuturor maladiilor vieţuim încercarea corpului de a face faţă unei dificultăţi periclitate în funcţia sa, prin măsuri potrivite. Dacă organismului îi reuşeşte acest lucru, vorbim despre însănătoşire (care poate fi mai mult sau mai puţin desăvârşită). Dacă nu-i reuşeşte şi este înfrânt în strădaniile sale, vorbim despre moarte.

Dar în cazul cancerului vieţuim ceva fundamental opus: corpul vede cum propriile sale celule îşi modifică tot mai mult comportamentul şi printr-o diviziune plină de hărnicie încep un proces care, prin sine însuşi, nu cunoaşte oprire, iar oprirea intervine exclusiv datorită epuizării gazdei (a terenului nutritiv). Celula canceroasă nu este, ca în cazul bacteriilor, viruşilor sau toxinelor, ceva venit din afară care să pericliteze organismul, ci ea este o celulă care îşi pusese până atunci întreaga activitate în slujba organului şi cu aceasta în slujba întregului organism, pentru ca acesta să aibă cele mai bune şanse de supravieţuire. Dar ea şi-a schimbat brusc dispoziţia, părăsind identificarea comună. Ea începe să-şi dezvolte propriile ţeluri şi să le împlinească, fără să ia în considerare nimic altceva. Ea îşi încheie activitatea de până atunci a realizării unei funcţii organice specifice, punând pe primul plan propria proliferare. Ea nu se mai comportă ca membru al unei fiinţe vii multicelulare, ci regresează pe treapta de existenţă evolutivă anterioară, de unicelular. Ea îşi extinde rapid activitatea haotică de divizare, fără să ţină cont de nimic, nici măcar de graniţele morfologice (infiltraţie), creându-şi pretutindeni puncte de sprijin (formarea de metastaze). Ea foloseşte restul celulelor organismului, din alianţa cărora a ieşit prin comportamentul său, drept gazdă pentru propria hrănire. Creşterea şi înmulţirea celulelor canceroase are loc atât de repede încât aprovizionarea lor prin vasele de sânge nu poate fi realizată decât parţial. în acest caz, celulele canceroase trec de la respiraţia pe bază de oxigen la forma primitivă a fermentaţiei. Respiraţia este dependentă de comunitate (schimb), fermentaţia o poate face fiecare celulă pentru sine.

315

Această extindere extremă a celulelor canceroase îşi află capătul numai după ce a consumat literalmente omul pe care şi l-au făcut teren nutritiv. Celula canceroasă eşuează cândva din cauza problemelor de aprovizionare. Până la acel moment, proliferează, i Se pune întrebarea de ce o celulă, cândva atât de cuminte, L începe să facă toate astea? însă motivaţia sa trebuie să fie urmărită. Ca membru ascultător al omului multicelular, ea trebuia să execute exclusiv o activitate prescrisă anterior, care era utilă multicelularului în supravieţuirea sa. Ea era o celulă printre multe altele, care trebuia să execute o muncă neatrăgătoare „pentru un altul". Ea a şi făcut mult timp acest lucru. Dar cândva, organismul şi-a pierdut caracterul atractiv drept cadru pentru dezvoltarea celulei. O fiinţă unicelulară este liberă şi independentă, putând face ceea ce vrea şi putând deveni nemuritoare prin reproducerea la infinit. într-o fiinţă multicelulară, celula devine muritoare şi neliberă. De aceea nu este de mirare că celula îşi aminteşte de libertatea anterioară, dorind să se întoarcă în stadiul de unicelular pentru a-şi împlini nemurirea pe cont propriu. Ea supune comunitatea de până atunci propriilor interese, şi începe să-şi înfăptuiască libertatea printr-un comportament care nu mai ţine seama de nimic.

Este vorba de un procedeu încununat de succes, a cărui greşeală devine vizibilă abia mai târziu - şi anume abia atunci când se observă că jertfa celorlalţi şi folosirea lor ca teren nutritiv aduc cu sine şi propriul sfârşit. Comportamentul celulelor canceroase este încununat de succes numai atâta timp cât trăieşte omul ca gazdă. Sfârşitul său înseamnă şi sfârşitul dezvoltării canceroase.

Aici se află mica greşeală, dar având consecinţe uriaşe, din cadrul conceptului împlinirii, libertăţii şi nemuririi. Omul se dezice de vechea societate şi observă prea târziu că are totuşi nevoie de ea. Desigur că omul nu este entuziasmat să-şi jertfească viaţa pentru viaţa celulelor canceroase. Dar nici celula canceroasă

nu a fost entuziasmată să-şi jertfească viaţa pentru om. Celula canceroasă are argumente la fel de bune ca şi omul, numai că punctul ei de vedere este altul. Amândoi vor să trăiască şi să-şi înfăptuiască interesele şi ideile de libertate. Fiecare dintre ei este dispus să-1 jertfească pe celălalt în acest proces. în exemplul nostru cu statul era aceeaşi

141

situaţie. Statul vrea să trăiască şi să-şi înfăptuiască ideile, iar câţiva oameni care gândesc altfel vor şi ei să trăiască şi să-şi înfăptuiască ideile. Statul încearcă de aceea mai întâi să-i jertfească pe rebeli. Dacă nu reuşeşte să facă acest lucru, revoluţionarii jertfesc statul. Niciuna dintre cele două părţi nu ţine seamă de cealaltă. Omul operează, iradiază şi otrăveşte celulele canceroase atâta timp cât o mai poate face - dacă, cu toate acestea, ele înving, îl vor jertfi pe om. Este străvechiul conflict din natură: a mânca sau a fi mâncat. E drept că omul vede miopia celulelor canceroase şi faptul că acestea nu ţin cont de el; dar vede el oare şi faptul că şi el însuşi se comportă exact la fel, că noi, oamenii, încercăm să ne asigurăm Supravieţuirea după acelaşi concept al cancerului?

Aici se află cheia maladiei cancerului. Nu este o întâmplare faptul că timpul nostru suferă atât de mult de cancer, combătându-1 atât de înverşunat şi, în consecinţă, cu atât de puţin succes (cercetările savantului american în domeniul cancerului Hardin B. Jones au drept concluzie faptul că posibilitatea de supravieţuire a pacienţilor de cancer netrataţi pare să fie mai mare decât cea a pacienţilor trataţi! Maladia cancerului este expresie^a timpului nostru şi a imaginii noastre colective despre lume. Noi vieţuim în noi drept cancer un aspect pe care îl vieţuim şi în afară. Epoca noastră este caracterizată printr-o expansiune care nu ţine cont de nimic şi o împlinire a propriilor interese. Oamenii încearcă să-şi împlinească în viaţa politică, economică, „religioasă" şi privată propriile lor ţeluri şi interese, fără să ia în considerare limitele „morfologice", ei încearcă să găsească pretutindeni puncte de sprijin pentru interesele lor (metastaze), fiind dispuşi să accepte doar propriile lor idei şi ţeluri prin punerea tuturor celorlalţi în slujba propriului lor avantaj (principiul parazitismului).

Avem cu toţii aceleaşi argumente ca şi celula canceroasă. Creşterea noastră se desfăşoară atât de rapid încât abia dacă facem faţă cu aprovizionarea. Sistemele noastre de comunicaţie sunt extinse în lumea întreagă, dar comunicarea cu vecinul sau partenerul nostru încă nu ne reuşeşte. Omul are timp liber, fără să facă ceva util cu el. Noi producem şi distrugem alimente pentru a putea manipula

317

preţurile în felul acesta^Putem călători comod în lumea întreagă pentru a o cunoaşte, dar nu ne cunoaştem pe noi înşine^Filozofia timpului nostru nu cunoaşte un alt ţel decât creşterea şi progresul. Se lucrează, se experimentează, se cercetează - şi de ce anume? De dragul cercetării! Care este ţelul progresului? Un alt progres! Omenirea se află pe o cale fără ţel. De aceea trebuie să-şi pună mereu noi ţeluri, pentru a nu ajunge la disperare. Orbirea şi miopia oamenilor timpului nostru nu sunt cu nimic mai mici decât cea a celulelor canceroase. Pentru a realiza expansiunea economică a fost folosită decenii de-a rândul lumea înconjurătoare ca teren hrănitor şi gazdă, pentru a constata astăzi „cu uimire" că moartea gazdei conţine totodată şi propria noastră moarte. Oamenii consideră lumea întreagă drept teren nutritiv pentru ei: plantele, animalele, materiile prime. Ei consideră că toate există numai pentru ca noi să ne putem extinde fără limite pe suprafaţa Pământului.

De unde iau oamenii care se comportă în felul acesta curajul şi impertinenţa să se plângă de cancer? La urma-urmelor, el este doar oglinda noastră - el ne arată comportamentul nostru, argumentele noastre, ca şi capătul acestui drum.

Cancerul nu trebuie învins - el trebuie înţeles pentru a ne putea înţelege şi pe noi înşine. Dar oamenii vor să

distrugă oglinzile dacă nu le place chipul lor oglindit în ele! Oamenii au cancer pentru că ei sunt cancer.

Cancerul este marea noastră şansă de a descoperi în el propriile noastre greşeli şi erori de gândire. Să facem de aceea încercarea de a găsi punctele slabe ale conceptului pe care îl folosim atât noi cât şi cancerul ca imagine despre lume. în ultimă instanţă, cancerul eşuează datorită polarizării „eu sau societatea". El nu vede decât alternativa ori / ori, şi se decide de aceea pentru propria sa supravieţuire pe care o consideră

"Omului îi lipseşte conştienta unei Unităţi mai mari şi mai cuprinzătoare.

El vede Unitatea numai în propria sa delimitare.

Această neînţelegere a Unităţii o are omul în comun cu cancerul.

Omul se delimitează în conştienţă, delimitare prin care ia naştere sciziunea între „eu" şi „tu". Omul gândeşte în „unităţi" fără a recunoaşte lipsa de sens a unui astfel de concept.

Cu cât un ego se delimitează mai mult, cu atât el îşi pierde simţul pentru întreg, din care el este doar o parte. In ego ia naştere iluzia faptului că ar putea face ceva „singur". Cuvântul german allein (singur) înseamnă, textual, All-eins (toate unităţile) şi înseamnă A fi Una cu Totul, şi nu înseamnă câtuşi de puţin separarea de rest. In realitate nu există o adevărată separare de restul Universului. Numai eul nostru poate să-şi închipuie această separare. In măsura în care eul se încapsulează, omul pierde acel „religio", re-legarea sa cu temelia primordială a existenţei.

Egoul încearcă să-şi satisfacă necesităţile, dictându-ne drumul pe care să mergem. Eului îi place şi îi convine tot ceea ce serveşte delimitării şi diferenţierii, pentru că el se simte mai limpede prin orice accentuare a graniţelor. Egoului îi este teamă numai de Devenirea Una, pentru că aceasta presupune moartea sa. Egoul îşi apără existenţa cu multă cheltuială, inteligenţă şi argumentare, punând în slujba sa cele mai sfinte teorii şi cele mai nobile intenţii - cu condiţia să supravieţuiască. ...

Misticul islamic Rumi cuprinde această temă într-un mod grandios, în următoarea mică istorisire:

„Un bărbat veni la uşa celui venerat şi ciocăni în uşă.

O voce întrebă: <Cine este acolo?>.

<Eu sunt>, răspunse el.

Atunci vocea spuse: <Aici nu este suficient loc pentru mine şi tine. Şi uşa rămase închisă.

După un an de singurătate şi lipsuri, omul veni din nou şi ciocăni în uşă. Vocea dinăuntru întrebă: <Cine este acolo?>.

<Tu eşti!> - răspunse bărbatul. Şi uşa îi fu deschisă."

Atâta timp cât eul nostru tinde spre viaţa veşnică ca entitate delimitata de Tot, vom eşua la fel ca şi celula canceroasă.

Celula canceroasă se deosebeşte de celula corporală obişnuită prin supraevaluarea egoului său. In cadrul celulei, nucleul celular corespunde creierului. La celula canceroasă, nucleul dobândeşte tot mai multă importanţă, crescând şi în mărime (cancerul este diagnosticat şi pe baza modificării morfologice a nucleului celular). Această modificare a nucleului corespunde exagerării rolului gândirii egocentrice a capului, de care este marcat timpul nostru.

Celula canceroasă işi caută viaţa veşnică în reproducerea şi expansiunea materială. Atât cancerul cât şi omul încă nu înţeleg că ei caută în cadrul materiei ceva care nu poate fi găsit acolo, anume viaţa. Ei confundă conţinutul cu forma şi încearcă să obţină conţinutul dorit prin înmulţirea formei.

Iisus spunea: „Cine vrea să-şi păstreze viaţa, o va pierde".

Toate şcolile de iniţiere propovăduiesc de aceea, din timpuri străvechi, calea inversă: jertfirea aspectului formal pentru a ajunge la conţinut sau cu alte cuvinte: egoul trebuie să moară, pentru ca noi să putem fi renăscuţi în Sine.

Trebuie remarcat că Sinele nu este Sinele meu, ci Sinele pur. El este punctul central, care există peste tot. Sinele nu are o existenţă separată, deoarece cuprinde tot ceea ce există. Aici nu se mai poate pune întrebarea: eu sau ceilalţi?

Sinele nu cunoaşte un „ceilalţi", pentru că el cuprinde totul. Dar un asemenea ţel acţionează asupra egoului, pe bună dreptate, ca fiind periculos şi puţin atrăgător. De aceea nu trebuie să ne minunăm dacă egoul face toate încercările posibile pentru a schimba acest ţel al devenirii Una, cu ţelul unui ego puternic, mare, înţelept şi iluminat.

Pe căile ezoterice ca şi pe cele religioase, majoritatea călătorilor eşuează din cauză că ei încearcă să intre împreună cu eul lor în ţelul eliberării sau al iluminării.

Doar foarte puţini îşi dau de fapt seama că eul lor, cu care se mai identifică încă, nu va putea fi niciodată iluminat sau eliberat. Marea operă constă întotdeauna în jertfa eului, întotdeauna în moartea egoului. Noi nu ne putem elibera eul, noi ne putem doar desprinde de eul nostru şi atunci vom fi eliberaţi. Teama care apare în majoritatea cazurilor în acest loc, de a nu mai exista ulterior, confirmă numai cât de mult ne identificăm cu eul nostru şi cât de puţin ştim despre Sinele noastru.

Insă tocmai aici se află posibilitatea rezolvării problemei noastre referitoare la cancer. Abia atunci când vom învăţa să punem treptat şi pas cu pas sub semnul întrebării încremenirea eului nostru şi delimitările noastre şi ne vom deschide, vom începe să ne vieţuim ca parte a întregului, şi cu aceasta să preluăm şi responsabilitatea faţă de întreg. Atunci vom înţelege şi că binele întregului şi binele nostru sunt una, pentru că noi, ca parte, suntem simultan Una cu Totul (pars pro toto). Astfel, fiecare celulă conţine întreaga informaţie benefică a organismului şi ea ar trebui doar să înţeleagă că este realmente întregul!

„Microcosmos = Macrocosmos" ne învaţă filozofia hermeneutică.

Greşeala de gândire constă în diferenţierea dintre „eu" şi „tu".

Astfel ia naştere iluzia că eul ar putea supravieţui cel mai bine prin jertfirea lui „tu" şi folosirea lui ca teren nutritiv. în realitate însă, destinele lui „eu" şi „tu", al părţii şi al întregului, nu pot fi separate.

Moartea pe care celulele canceroase o inoculează organismului devine propria lor moarte, aşa cum moartea lumii înconjurătoare include în sine propria noastră moarte. Celula canceroasă crede într-un exterior separat de ea, aşa cum oamenii cred într-o lume exterioară. Iar această credinţă este aducătoare de moarte. Remediul se numeşte iubire. Iubirea vindecă, pentru că ea deschide graniţele si îl lasă pe celălalt să pătrundă înăuntru, pentru a deveni una cu el.

Cel care iubeşte nu-şi pune eul pe primul plan, ci vieţuieşte un întreg mai mare.

Cel care iubeşte simte împreună cu cel iubit, ca şi cum ar fi el însuşi. Acest lucru nu este valabil numai în domeniul uman.

Cine iubeşte un animal nu îl poate considera numai din punctul de vedere economic, acela al unui furnizor de hrană. (Vezi taierea-generarea suferintelor animalelor si consumul de carne din societatea contemporana.)

Aici nu se are în vedere o pseudo-iubire sentimentală, ci acea stare de conştientă care resimte într-adevăr ceva din solidaritatea a tot ceea ce există, şi nu acel comportament frecvent, care încearcă să compenseze sentimentele de vină datorate propriilor agresiuni refulate prin „fapte bune" sau o exagerată „iubire faţă de animal".

Cancerul indică o iubire nevieţuită, cancerul este iubire pervertită:

Iubirea depăşeşte toate graniţele şi toate limitele. In iubire se unesc şi se contopesc contrariile. Iubirea este devenirea Una cu Totul, ea se extinde asupra a toate şi nu se opreşte în faţa a nimic. Iubirea nu se teme nici de moarte, căci iubirea este viaţă.

Cine nu vieţuieşte această iubire în conştientă se află în pericolul ca ea să coboare în corporalitate şi să încerce să-şi împlinească acolo legile sub formă de cancer:
celula canceroasă învinge toate graniţele şi toate limitele.

Cancerul anulează individualitatea organelor. Şi cancerul se extinde asupra a toate şi nu se opreşte în faţa a nimic (metastaze). Nici celula canceroasă nu se teme de moarte. Cancerul este iubire la un nivel incorect. Desăvârşirea şi devenirea Una se pot îndeplini doar în conştientă şi nu în cadrul materiei, pentru că materia este umbra conştientei. în cadrul lumii trecătoare a formelor omul nu poate împlini ceea ce ţine de un nivel nepieritor. în ciuda tuturor strădaniilor celor care vor să îmbunătăţească lumea nu va exista niciodată o lume sănătoasă fără conflicte şi probleme, fără neînţelegeri şi controverse.

Nu va exista niciodată un om perfect sănătos, fără boală şi moarte, nu va exista niciodată iubirea atotcuprinzătoare, pentru că lumea formelor trăieşte din graniţe. Dar toate ţelurile se pot împlini, de către oricine şi oricând, dacă omul stră-vede formele şi devine liber în conştienta sa.

In lumea polară iubirea duce la ferecare – în cadrul Unităţii, la iradiere. Cancerul este simptomul neînţelegerii iubirii. Cancerul nu are respect decât faţă de iubirea adevărată. Simbolul iubirii adevărate este inima.

Inima este singurul organ care nu poate fi atacat de cancer!

Societatea contemporana e bolnava de cancer. Si e tratata simptomatic, nu pentru a fi vindecata, ci pentru a i se prelungi agonia. Pentru ca suferinta noastra e utila Sistemului oficial, pe care il hraneste, caruia ii aduce profit si astfel Il sfideaza pe Dumnezeu. "Boala lunga, moarte sigura."

De unde rezulta si falsitatea ideii ca vindecarea cancerului e posibila doar prin alimentatie sau remedii naturiste.

Daca alimentatia aceasta declanseaza catharsisul la nivel cauzal, atunci vindecarea se poate produce, daca nu, nu.