De dimineata m-au urmarit cateva versuri pe care mi le spunea bunica din partea tatei :
Câte paseri sânt pe lume,
Toate cină şi se-alină.
Numai eu n-am ce cina
Şi n-am unde mă-alina.
Că mi-i cuibul lângă drum,
Sub o tufă de alun.
Câţi oameni pe drum trecea
Toţi în cuibul meu zvârlea.
Deci eu rău m-am supărat
Şi cuibuţul mi-am mutat,
Pe vârful muncelului,
Sub cetina bradului,
Unde-i drag voinicului.
Dar şi-aicea nu-i alin,
Nici scăpare de-al meu chin,
Căci brazii se clătina
Şi mereu se legăna,
De ce voi vă clătinaţi
Şi mereu vă legănaţi?
Cum să nu ne clătinăm
Şi să nu ne legănăm?
Când vin meşteri de la ţară,
Cu securi şi cu topoară,
Ca pe noi să ne doboară.
Să ne-ncarce pe trei cară,
Să ne ducă-n gios la ţară,
Să ne facă temnicioară.
Temnicioară robilor,
Lacrimă drăguţelor
Şi blestem măicuţelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu