ingrijirea pacientului cu reumatism articular acut

se manifesta prin inflamarea succesiva a unor articulatii mari, afectiunile arterelor se vindeca fara sechele. uneori poate atinge cordul lasand urme grave. boala afecteaza copiii, adolescentii, ca urmare a unei angine streptococice. durerile articulare apar la 2-4 saptamani, dupa angina. 

manifestarile de dependenta

febra/transpiratii, asterie, durere, tumefactie articulara fugace insotita de congestie locala, anorexie. apare la articulatii mari

hipertermie

intoleranta la efort fizic

durerea articulara cu caracter migrator

dificultatea de mobilizare/de mers

deficit in acordarea ingrijirilor igienice

risc de complicatii – coree, cardita reumatismala, deshidratoare

obiective

pacientul sa aiba temepratura corpului in limite nornmale

sa se obtina o stare de bine, cu disparitia durerilor articulare. 

prevenirea complicatiilor

interventii

se asigura repaus la pat pana la disparitia durerilor si in continuare 2-3 saptamani cu reluarea treptata a mersului

se folosesc perne pentru sustinerea articulatiilor dureroase

se asigura ingrijiri igienice

se recolteaza sange pentru determinarea: vsh, fibrinogen, aslo, proteina reactiva, plus analize vizuale, exudat faringian, electrocardiograma si fonocardiograma

se administreaza tratament antistreptococic, penicilina+antinflamator-aspirina, cortizon in doze descrescatoare, pana la normalizarea vsh-ului

se asigura alimentatia pacientului hiposodata pe durata tratamentului cu cortizon, dieta de curatare pe durata fibrila

se supravegheaza functiile vitale in permanenta

se face educatia pacientului si a familiei, privind: prevenirea reinfectarilor streptococice prin continuarea tratamentului cu moldamin cu dozele si intervalele de timp stabilite de medic, prezentarea la controale periodice clinice de laborator, asanarea focarelor de infectii amigdaliana si dentara, internarea pacientilor cu complicatii cardiace.

ingrijirea pacientului cu poliartrita reumatoida

afecteaza articulatii mici ale mainilor si picioarelor in mod simetric

circumstante de aparitie

la persoanele de sex feminim la menopauza, aparitia si evolutia sunt lente

in stadiul i apar tumecfactie articulara si reluarea matinala

in stadiile 3-4 apare disformarea si anchiloza articulara, atrofie musculara si reducerea capacitatii functionale

manifestari de dependenta

tumefactia articulara

limitarea prograsiva a mobilitatii articulare

durerea articulara la inceput la articulatiile metacarpofalangiene si interfalangiene si metatarsofalangiene, iar apoi la nivelul genunchilor, umerilor, coatelor si articulatiilor corsofemurale

slabiciune si atrofie musculara

astenie generalizata

scadere ponderala

capacitate de functionare redusa, in stadiul 4 infirmitate importanta

probeleme de dependenta

durere articulara

limitarea progresiva a miscarilor

intoleranta la efort fizic

scadere in greutate

risc de pierdere a capacitatii de munca

risc de pierdere a stimei de sine

alterarea dinamicii familiare

obictive

diminuarea durerilor articulare 

prevenirea deformarilor articulare si osoase

mentinerea unui grad maxim e independenta in autoservire

sprijinirea psihica a pacientului pentru a se adapta la reducerea capacitatii functionale 

interventii

faza 1

se asigura repaus total sau relativ la pat in fucntie de afectarea articulatiilor importante 

patul trebuie sa fie dotat cu materiale auxiliare necesare confortului

faza 4

pozitia pacintului va fi schimbata la fiecare 2 ore pentru a evita aparitia escarelor

se ajuta pacientul dependent in satisfacerea nevoilor 

se asigura alimentatie adaptata nevoilor pacientului astfel: hipercaloric, daca pacientul a scazut in greutate si hipocaloric, daca prezinta obezitate; hiposodat in perioada tratamentului antinflamator

pacientul va manca la pat

se recolteaa sange pentru determinarea vsh, proteina c reactiva si reactia waller-rose

se plica tratamentul medicamentos prescris cu antialgigce, antiinflamatoare(luand masurile de protectie gastrica), corticoterapie si tratament cu saruri de aur(pot aveaa efecte secundare si tulburari gastrointestinale si alergii)

faza 2

chinetoterapeutul stabileste un program de recuperare la inceput-examinari generale pentru restabilirea tonusului muscular general, apoi treptat se introduc examene specifice pentru anumite grupe musculare si pentru recuperarea mobilitatii articulare

faza 3

se incurajeaza pacientul sa faca miscari care sa-si asigure independenta

se recomanda activitati precum: cusutul, tricotatul, care antreneaza articulatii mici

se recomanda schimbarea profesiei

se recomanda familiei sa asigure suport psihic si fizic in cazul aparitiei infirmitatilor

daca evolutia determina o stare de dependenta totala, pacientul se poate interna in institutii specializate

se pregateste pacientul pentru interventii artopeclice corective-protezarea articulara

ingrijirea pacientului cu spondilita anchilozanta

este cronica, progresiva caracterizata prin artrita, sacroiliaca si inflamatie a structurilor verterale si a articulatiilor centurilor care duc la anchiloza

afecteaza in special barbatii tineri

conditii de aparitie

persoane cu ortostatism prelungit

debutul si evolutia apar lent 

manifestarile de dependenta

apare durere lombara cu iradiere in membrele inferioare-mai accentuata dimineata. uneori apar......rahialgie care se accentueaza nocturn

apar dureri coxofemurale sau scapulo-...care apar in ....din cazuri

apare postura caracteristica de schior sau pozitie de scandura

apa dureri toracice cu senzatie de constrictie toracica

reducerea capacitatii functionale prin anchiloza

probleme pacientului

durere, mobilitate redusa pana la postura caracteristica

reducerea capacitatii ventilatorii pulmonare

risc de pierdere treptata a capacitatii functionale

risc de complicatii

incapacitatea de auto-ingrijire

obiective

diminuarea durerilor

prevenirea deformarilor si anchilozei coloanei vertebrale 

mentinerea unei maxime de capacitate functionala 

reintegrarea pacientului intr-o activitate utila 

interventii

se asigura repaus pe pat tare si neted

pozitia va fi de decubit dorsal sau ventral fara perna

repausul este necesar in perioadele acutesi se alterneaza cu pozitia sezand pe scaun cu spatar inalt

se supravegheaza functiile vitale 

se administreaza tratament antialgic, antinflamator

se invata pacientul sa execute exercitii posturale si de respiratie 5-10 min in decubit dorsal de 3-4 ori pe zi, de cateva ori pe zi ortostatism cu spatele la perete, cu ceafa, umerii si calcaiele in contact cu peretele, mers cu capul ridicat si retropulsia umerilor, exercitii respiratorii cel putin dimineata si seara

chinetoterapeutul invata pacientul sa efectueze exercitii de gimnastica pentru cresterea amplitudinii articulare 

pacientul va continua la domiciliu aceste exercitii

se recomanda pacientului sa practice sporturi precum: inot, baschet, volei, tenis

se recomanda reincadrarea pacientului in activitati cu efort reduse

se pregateste preoperator si se ingrijeste postoperator in caz de interventii chirugicale colective

ingriirea pacientului cu reumatisme degenerative sau artroze

cea mai frecventa boala reumatismala si se caracterizeaza prin uzura cartilajului articular si hipertrofia arterelor osoase

gonactroza-atroza genunchiuiliu

coxactroza – artroza articulatiilor coxofemurale

atroza umarului 

spondiloza – artroza coloanei vertebrale localizata cervical 

circumstante de aparitie

persoanele peste 40-50 de ani

persoane cu traumatisme si malformatii congenitale 

persoane cu obezitate 

persoane cu tulburari endocrine, ovariene 

menopauza- climax

conditile de munca –frig, umiditate

debutul este lent, evolutia in decurs de mai multi ani 

manifestarile de dependenta

durerea articulatiilor este accentuata dimineata ,articulatiile nu anchilozeaza

din regiunea cervicala, durerea radiaza la nivelul gatului in regiunea occipitala si in membrul superior unilateral si bilateral

din regiunea dorsala iradiaza anterior imitand suferinte cardiace

in regiunea lombara iradiaza in membrul inferior 

miscari articulare limitate 

crepitatii articulare

marirea de volum a articulatiilor

cefalee

ameteli

tulburari de auz si de vedere

probleme de dependenta

durere

limitarea mobilitatii

dificultata de imbracare si dezbracare

anxietate, depresie

cefalee, ameteli

modificarea schemei corporale 

pierderea stimei de sine

risc de limitare a capacitatii de munca 

risc de pareza, paralizii

obiective

diminuarea durerilor articulare 

pastrarea mobilitatii articulare

pacientul putandu-si satisface autonom nevoile de deplasare, igiena, imbracare

pastrarea greutatii corporale , in limite normale

pacientul sa poata exprima starea de confort psihic si fizic 

sa se previna complicatiile invalintizante

interventii

se aplica in functie de localizare 

se asigura repaus la pat o jumatate de ora in timpul zilei, mai ales pentru pactientul cu afectare la nivel ce coloana vertebrala si membre inferioare

se va evita pozitia de flexie a articulatiilor 

se ajuta pacientul imobilizat sa isi satisfaca nevoile 

se asigura regim alimentar in functie de restrictie: hipocaloric, hiposodat, hipercaloric

se recolteaza produse pentru inflamatia 

se administreaza tratament medicamentos 

se efectueaza investigatii- radiologice

se pot administra medicamente intra sau periarticular

se educa pacientul cu privire la regimul de viata pentru a limita aparitia dependentelor- 

evitarea mersului si ortostatismului prelungit 

a pozitiei profesionale vicioase

ridicarea de greutati mari

alternarea ortostatismului cu clinostatism

se invata pacientul cu coxactroza sa foloseasca bastonul –

bastonul se tine de partea opusa a membrului afectat 

se invata pacientul sa continue la domiciliu gimnastica medicaala 

se recomanda tratament balneofiziokinetoterapeutic 

se pregateste preoperator  pecientul pentru interventii corective

29.03.2022

ingrijirea pacientului cu afectiuni endocrine

principalele glande endocrine sunt

hipofiza

tiroida

paratiroidele

suprarenalele 

pancreasul endocrin-glande mixte 

gonadele – ovare , testicule- glande mixte 

timusul

epifiza

in conditii fiziologice fiecare glanda endocrina  are o secretie hormonala constanta  care se poate modifica  cand apar schimbari umorale specifice  printr un mecanism de feedback

in conditii patologice pot aparea turlburari de hiper sau hipo functie  la orice varsta 

aceste tulburari pot fi –

ereditare 

congenitale 

din cauza unor traumatisme 

din cauza factorilor de mediu 

sau cauze necunoscute 

glanda hipofiza  sau glanda pituitara

are forma si dimensiunea unui bob de fasole 

are o greutate  de aproximativ 0, 5 grame  si este situata , in saua turceasca   a osului sfenoid.

prezinta 3 lobi

unul anterior 

unul intermediar- acestia 2 formand adenohipofiza

unul posterior  care constituie neurohipofiza 

adenohipofiza secreta  hormonul somatotrop sth, si hormonii glandulatropi adica –tsh sau tirotropina ,acth sau hormonul adrenocorticotrop

neurohipofiza are rolul de a  depozita soi de a pune in circulatie hormonii secretati de hipotalamus si anume – adh sau hormoniul antidiuretic si oxitocina sau ocitocina

tiroida

este situata la baza gatului inaintea traheei , are forma de fluture si este constituita din 2 lobi uniti intre ei prin  istm.

secreta 2 hormoni principali si anume tiroxina-t3 si triodotironina-t4

paratiroidele

 –sunt in numar de 4, asezate perechi  pe suprafata dorsala a lobilor glandei tiroidei si secreta  parahormonul 

glandele suprarenale sunt situate deasupra polului superior al fiecarui rinichi  si au forma de con turtit 

tesutul glandular  prezinta 2 zone diferite  ca structura, ca functie 

la periferie avem corticosuprarenala  care  este alcatuita din 3 zone –

zona glomerulata care secreta hormoni mineralocorticotoizi cum ar fi aldosteronul 

zona fasciculata  care secreta hormoni glucocorticoizi cum ar  fi cortizolul si zona reticulata  care secreta hormoni sexosteroizi cum ar fi  estrogeni , progesteron 

la centru- zona medulosuprarenala  care secreta catecolamine adica  adrenalina si nonadrenalina 

epifiza sau glanda pineala

este o glanda mica  situata in endocraniu , are forma conica si  inainte de pubertate incepe sa involueze

disfunctiile sale sunt rare 

cea mai cunoscuta fiind sindromul de puberatate precoce 

timusul

care este situat retrsosternal in mediastinul superior  care atinge o dezvoltare maxima la pubertate  apoi involueaza

are rol in imunitate 

educatia pentru sanatate in bolile endocrine

prevenirea si tratarea corecta a bolilor infectioase  in special cele cronice care sunt incriminate in etiologia unor boli endocrine 

tratarea si ingrijirea corecta  a pacientilor cu traumatisme craniene  deoarece pot interesa si hipofiza .

luarea in evidenta cat mai precoce a gravidei  cu supravegherea si tratamentul corect a bolilor mamei  cu alimentatie adecvata in timpul sarcinii 

asistarea corecta a nasterii cu evitarea travaliului prelungit  a hemoragiei de dupa nastere  care  poate duce la necroza  ischemica hipofizara

se va urmari leuza pentru a depista semnele de insuficienta hipofizara cum ar fi scaderea in greutate, hipogalactie sau agalactie ,

administrarea iodului sub forma de sare iodata in  regiunile husogene 

se informeaza parintii cu boli endocrine ca este posibila transmiterea ereditara 

alimentatie rationala care contine calciu , evitarea excesului alimentar ,miscare 

evitarea surmenajului  a traumatismelor psihice  a emotiilor intense prelungite care pot duc hipertiroidism 

supravegherea bolnavilor cu afectiuni endocrine  si educarea acestora pentru respectarea tratamentului si a regimului de viata 

examene de laborator functionale si paraclinice in bolile endocrine

explorarea glandei hipofize 

hipofiza anterioara

aprecierea integritatii hipofizei se face prin

dozarea directa  a hormonilor hiperfizari prin metode de radio-imuno-dozare

detreminarea sth ului facandu se prin metoda radio-imuno-metrica 

modificari d eglicoreglare 

metabolismul fosfocalcic si bazal sub influenta sth ului 

glicemia creste in acromegalie si scade in insuficienta hipofizara 

de asemeni glicozuria apare in caz de  hiperfunctie  hipofizara 

fosfataza   alcalina creste in gigantism si acromegalie 

1.studiul hormonilor glandulatropi

acth se dozeaza in urina  si de asemeni se mai dozeaza  hormonii tireutropi si gonadotropi.

explorari imagistice , radiografia craniana din profil  arata fosa pituitara marita  in cazul tumorilor hipofizare 

de asemeni se va face tomografie , radiografia scheletului care arata  inchiderea tarzie a cartilajelor de crestere in caz de nanism si deforarea extremitatilor in caz de acromegalie.

hipofiza posterioara

proba restrictiei de apa 

cu 12 h inainte de proba  se intreerupe aportul de lichide si de alimente .

se exclud cafeaua , ceaiul , fumatul 

se cantareste bolnavul si se colecteaza urina la fiecare ora 

se masoara volumul si densitatea 

se intrerupe proba cand scaderea in greutate atinge 5 la suta la adulti si 3 la suta pentru copii 

in mod normal  presiunea osmotica plasmatica se modifica crescand doar cea urinara 

proba la adh 

 studiaza receptivitatea renala la adh  si se utilizeaza pentru diferentierea  intre diabetul insipid  si poliuria de cauza renala 

proba la nicotina 

care se bazeaza pe proprietatea acesteia  de a stimula  vasopresina sau hormoniul antidiuretic 

proba la clorura de sodiu 

si anume  solutia hipertona de clorura de sodiu administrata in perfuzie  stimuleaza  secretia de adh  si produce oligurie .

explorarea tiroidei

primul test de tiroida 

studiul metabolismului iodului 

determinarea iodemiei

se recolteaza 5 ml de sange si in mod normal valorile sunt cuprinse intre 10-20 micrograme la suta 

iodemia creste  in hiperfunctia tiroidiaa si scade in hipofunctia tiroidiana 

determinarea iodului legat proteic .

se determina tiroxina pe baza continutului in iod 

valorile normale sunt  intre 4-8 micrograme la suta .

valorile cresc in caz de hiperfunctie sau hipersecretie si scad in caz de hipofunctie 

determinarea ioduriei 

 se face din urina de 24 h 

2.dozari hormonale in sange

determinarea concentratiei serice de tiroxina si dozarea tsh

3. probele dinamice 

proba  werner care consta in administrare de tri-iodotironina care  blocheaza secretia de tsh  si  scade iodocaptarea 

testul la trh-este un test de stimulare a tiroidei . in mod normal cantitatea de tsh creste iar in caz de hipertiroidemie nu se modifica 

probe  cu izotopi radioactivi – radio-iodo captarea tiroidiana 

alte examene 

determinarea metabolismului bazal –scade in hipotiroidie si creste in hipertiroidie 

reflexograma ahiliana –se testeaza refkecul in tendonul lui ahile si se observa ca timpul de relaxare musculara dupa percutie   scade in hipertiroidie 

determinarea colesterolului si fosfolipidelor in sange –apar valori crescute in caz de hipertiroidie si scad in hipotiroidie 

ecografia  care este utila in gusa endemica sau in gusa ultinodulara

explorarea glandelor paratiroide

1.examene de laborator

determinarea calcemiei care creste in hiperparatiroidie 

determinarea fosforemiei-creste in in caz de hipoparatiroidie si scade in hiperparatiroidie 

determinarea calciului urinar crester in hiperparatiroidism 

2.dozari hormonale

dozarea parahormonului prin metode de radio-imuno-metrie

3.explorari imagistice –ecografie , ct , rmn – care pot depista adenom de paratiroida

ecografie scheletica care  arata osteuporoza , depuneri de calciu in tesuturile moi 

explorarea glandelor suprarenale

corticosuprarenala 

dozarea hormonilor adica cortizonul plasmatic acth , si aldosteron 

dozarea metabolitilor hormonilor suprarenalieni -17cs – cetosteroizi  care se detrmina din urina de 24 h 

probe pentru studiul echilibrului hidromineral –ionograma serica, urinara, 

probe dinamice –testul  thorn –bolnavul nu mananca timp de 12 h inainte probei 

in dimineata examinarii se recolteaza sange si se dermina numarul de ozeonofile si leucocite

se administreaza apoi  25 unitati acth im, la 3h si la 4h se determina din nou ozeonofilele si leucotele

la indivizii sanatosi are loc o scadere cu 50-60 la suta 

in caz de insuficienta  suprarenala  aceasta scadere nu are loc 

medulosuprarenala 

dozari hormonale  si anume dozarea catecolaminelor in urina si plasma .

dozarea acidului  vanil mandelic  care este produsul final rezultat din oxidarea  adrenalinei si nonadrenalinei 

explorari imagistice 

ecografia 

tomografia 

rmn

scintigrafia –care permit depistarea tumorilor 

semne si simptome in bolile endocrine 

exista simptome generale  care nu sunt specifice bolilor endocrine dar care pot avea valoare deosebita , de exemplu cefaleea .poate fi determinata de compresiune in caz de tumori hipofizare si are localizari diferite in functie de  directia in care de dezvolta tumora 

poate sa apara sub forma de crize de scurta durata , dupa care  devin permanenta , insuportabila ,  si nu raspunde la tratament antialgic 

se asociaza cu varsaturi in jet , cu tulburari vizuale , bradicardie 

durerea se accentueaza la schimbarea pozitiei a capului 

oboseala – se manifesta atat in plan fizic cat si intelectual . este mai accentuata in cursul diminetii si se intalneste in insuficienta hipofizara sau suprarenaliana 

tulburari de somn 

hipersomnie in tumori  hipotalo-hipofizare  sau in hipotiroidism  sau se poate manifesta sub forma de somn agitat , in hipertiroidemie

transpiratia-predomina la nivelul palmelor , cap ,in hipertiroidie. poate aprea si in caz de hipersecretie asupra renalelor 

sughitul –poate sa apara in caz de stimulare a nevrului frenic in caz de gusa tiroidiana 

setea- se intalneste in hiperparatiroidism , in diabet zaharat , diabet insipid 

tulburari gastrointestinale sub forma de inapetenta , in insuficienta hipofizara , in hiperparatiroidism si insuficienta suprarenaliana

diaree in hiperparatiroidism , in hipertiroidism si in insuficienta supprarenaliana

constipatie in hipotiroidism 

varsaturi  in caz de tumori hipofizare 

tulburari cardio-respiratorii –pot sa apara ameteli , palpitatii . la schimbarea pozitiei din decubit in ortostatism , in caz de insuficienta corticosuprarenaliana 

dispnee in insuficienta tiroidiana 

alte manifestari  -modificari ale vocii in caz de operatii pe tiroida 

examenul fizic

pozitia – exprima discomfort , fatigabilitate, apatie , neatentie 

miscari si contractii involuntare –tremuraturi, miscari rapide ale extremitatilor , pleoapelor, in caz de hipertiroidism 

in hipoparatiroidism apar contractii tonice ale musculaturii , mai ales la extremitati 

aspectul fetei 

facies tiroidian –exprima spaima , neliniste ,exoftalmie , clipeste rar , pleopele sunt inchise si tremura 

faciesul hiperparatiroidian are aspect pufos , buhait  cu pielea aspra , ingrosata , palida , rece , , ceroasa , dar sprancenele sunt rare , uneori si absente  , pleoapele edematiata  , buzele ingrosate si lima edematiata 

faciesul cushingoid sau fata in spect de luna plina , adica grasimea facila se acumuleaza periauricular 

fascies          ... – pielea este ingrosata cu  cute frontale , nasul buzele , urechile  sunt ingrosate , sunt latite , limba este marita , spatiile interdentare sunt largite 

faciesul adinosian-apar modificari ale culorii de piele  cu aspect de cafea cu alpte 

facies hipopituitar –apare nanismul hipofizar  si se caracterizeaza prin contrastul intre  statura mica , sau aspectul infantil , genral sau faciesul imbatranit 

statura 

gigantismul –adica cresterea la inaltimi de peste 2m cauzata de hipersecretie de hormoni somatotropi

nanismul  -inaltimea este mica de pan ain 1, 5 m .

nanismul hipofizar sau nanismul armonic in care  individul este proportionat armonios si cu functii psihice normale 

nanismul tiroidian sau dizarmonic  cu membre scurte fata de membre si cap si cu functii psihice intarziate 

starea de nutritie 

obezitatea –de tip cushing  in care grasimea se depune in mod caracteristic

la nivelul gatului  , avem ceafa de bivol

la nivelul fetei avem aspect de luna plina 

la nivelul abdomenului avem  sort abdominal , insa membrele raman subtiri

sindromul adiposogenital  care apare la varste tinere si cuprinde sanii , abdomenul , regiunea pubiana , soldurile capsele 

obezitatea din hipotiroidie – grasimea se raspandeste difuz cu preacdeere la fata , la gat , glezne , genunchi

obezitatea hipotalamica care este destul de rara , predomina la femei si se instaleaza brusc .se dispune pe badomen , trunchi , radacina membrelor , cap , gat 

slabirea 

scaderea in greutate cu 10-15 kg in cateva luni , ne avertizeaza cu privire la hipertiroidie , de asemeni boala adison , chiar si diabet 

starea mentala –ideatie rapida , si labilitatea afectiva in hipertiroidism 

lentoarea in gandire , dificultate in vorbire, tulburari de memorie in hipotiroidie 

depresie, labilitate emotionala , tulburari de memorie , de atentie in sindromul cushing 

aspectul tegumentelor – hiperpigmentare generalizata  mai accentuata in zonele descoperite , la plici , la nivelurile cicatricilor in boala adison  .

pielea aspra ingrosata , rece , ceroasa in hipotiroidie 

piele calda , umeda , subtire in hipertiroidie 

vergeturi rosii , violacee , la nivelul abdomenului , la nivelul coapselor , la nivelul sanilor , in sindromul cushing 

parul si unghiile –hirsutism  , exces de pilozitate de tip masculin aparut la femei . se poate asocia cu atroffie mamara , cu calvitie , cu atrofie , clitoridiana , cu amenoree si se intalneste in bolile suprarenaliene 

hipertricoza –pilozitate abundenta pe intreg corpul  sau in zone anormale pentru sexul respectiv , insotite de ingrosarea vocii , apare in caz de ovar polichistic deoarece incep sa se produca hormoni  masculini , apare si in caz de acromegalie 

pierderea parului sau alopecia in hipotiroidie 

poarul ramas este aspru , uscat , decolorat

caderea parului axilar si pubian 

unghiile , in boala adison , sunt concave , cu aspect de lingurita , sunt usor incovoiate ,

 in acromegalie au aspect patrat 

edemul , in hipotiroidism este genralizat , alb , pastos , si nu lasa godeu 

intereseaza si mucoasele motiv pentru care apar vocea ragusita , vorbirea lenta , macroglosie –limba mare, 

ochii –exoftalmie in hipertiroidimie si scaderea secretiei lacrimale in diabet 

semnele vitale 

tensiunea ,pot sa apara cresti foarte mari , pana la 200- 300 milimetri coloana de mercuri , in caz de feocromocitom, 

in hipertiroidism creste maxima si scade minima 

in hipotiroidism scade maxima si creste minima 

in bolaa adison , apare hipotensiunea arteriala 

pulsul – tahicardie la hipertiroidieni si bradicardie la hipotiroidieni 

respiratie –dispnee in feocromicitom, dispnee de efort  in boala adison si pe hipertiroidieni 

laringospasm in in caz de hipoparatiroidism 

temperatura  creste la hipertiroidieni si scade la hipotiroidieni 

30.03.2022

dg. de nursing: alterarea comunicarii din cauza macroglosiei manifestat prin dificultati de articulare a cuvintelor

dg de nursing:  diminuarea stimei de sine din cauza staturii mici fata de varsta manifestata prin complexe de inferioritate

dg de nursing: stare generala alterata din cauza deshidratarii manifestata prin cefalee, sete, febra, agitatie

01,04,2022

hipertiroidia este urmare a producerii in exces a hormonilor tiroidieni si cresterii  concentratiei  acestora in plasma . 

dg de nursing:  anxietate din cauza necunosterii prognosticului bolii manifestata prin neliniste, ingrijorare.

ingrijirea pacientului  cu hipertiroidie

.

            - anxietate

dg de nursing: deficit de cunostintedin cauza necunoasterii prognosticului bolii manifestata prin  ingrijorare, teama.

    

dg de nursing: disconfort din cauza cefaleei, paresteziilor, slabiciunii musculare manifestata prin neliniste,  agitatie.

dg de nursing:  alterarea nutritiei in deficit din cauza inapetentei si a varsaturilor manifestata prin scadre ponderala si risc de hipoglicemie.

boala addison- plan de ingrijire ( elev radu alexandra)

    

boala addison sau insuficienta supararenaliana este determinata de incapaciatea glandelor de a produce si secreta hormoni in cantitatea ceruta de nevoile organismului.

aparitie:

-boala se poate instala lent sau brusc ,dupa o intoxicatie sau un soc psihic

manifestari:

-apare starea de oboseala chiar si atunci cand manaci 

-dureri abdominale 

-diaree rezistenta la tratamentul dietetic si medicamenos obisnuit

-pierdere masiva de apa ceea ce determina criza acuta 

-scaderea in greutatea a 10-15 kg

-scade tensiuniea arteriala chiar si atunci cand schimbi pozitia 

-la barbati scade fertilitatea si potenta 

-la femei scade libidoul 

-in criza addisoniana pacientul isi schimba brusc starea ,t.a este foarte mica , se poate ajunge la coma 

-factorii care agraveaza criza addisoniana snt:caldura in exces ---efortul fizic si intelectual 

pacientul poate avea urmatoarele probleme :

-alterarea echilibrului hidric 

-alterarea balantei hidroelectrolitice

-alterarea conceptului de sine si a imaginii corporale 

-posibila leazare prin cadere 

diagnostic de nursing:

1 alterarea balantei hidroelectrolitice din cauza pierderii apei si a clorurii de sodiu , a cresterii potasiului manifestat prin oboseala ,tulburari de vedere si echilibru .

2 posibila lezare prin cadere din cauza tulburarii de echilibru circulatorii manifestata prin ameteli 

obiective:

-pacientul sa nu prezinte modificari ale t.a.

sa poata colabora

-sa consume ratia de alimente zilnice sa creasca in greutate 

-sa nu prezinte leziuni prin cadere

interventiile asistentei :

-se asigura cantitatea de 3000ml/zi de lichide

-se cantareste zilnic 

-se verifica pliul cutanat pentru a aprecia deshihdratarea 

-se masoara t.a si pulsul 

-se indeparteaza factorii de stres 

-stimularea pacientului sa consume produsele care sunt bogate in proteine

-asistarea pacientului in desfasurarea unosr activitati ,eliminarea posibilitatii de ranire

-se administreaza tratamentul cu 2/3 din doza de glucocorticoizi dimineata dupa ce pacientul a mancat

-se creste doza in cazul in care apare febra , in infectii sau cand se fac lucrari dentare

-doza insuficienta poate produce greata , voma , scadere in greutate 

-bolnavul trebuie sa evite alcoolul 

-sa aiba o dieta hiperglucida

-eliminarea tensiunilor familiale 

 

dg de nursing: disconfort din cauza cefaleei manifestata prin teama, neliniste.

dg de nursing: deficit de cunostinte din cauza necunoasterii prognosticului bolii manifestat prin intrebari frecvente, teama, nesiguranta.

CONCEPTE DE BAZĂ ALEEPIDEMIOLOGIEI

          Definiție

Epidemiologia (gr. Epi= peste; demos = populație; logos = știință) este o ramură a medicinii care studiază bolile cu răspândire mare în rândul populației, boli care creează probleme de sănătate publică (epidemii).

Epidemiologia - o știință care studiază modelele de apariție și răspândire a bolilor infecțioase, prevenirea și eliminarea acestora în societatea umană.

Bolile care fac obiectul epidemiologiei sunt, în primul rând, de natură infecțioasă (produse de agenți patogeni), dar sunt si alte exemple de patologie umană precum bolile cardiovasculare, neoplaziile, accidentele rutiere, bolile psihice, sinuciderile, etc. și care constituie obiectul studiului epidemiologic ( cauze, mecanism de răspândire, cuprinderea dinamicii în indicatori statistici, măsuri de combatere, masuri de prevenție etc).

 Ramurile epidemiologiei A. Epidemiologia generală:

− studiază procesul epidemic în desfășurarea lui, pornind de la sursa de infecție  către populația receptivă, la care ajunge pe anumite căi de transmitere.

− se ocupă cu descrierea formelor de manifestare ale procesului epidemic infecțios ( sporadic, endemic, epidemic, pandemic) și cu descrierea dinamicii lui (debut, evoluție, stingere);

− clasifică epidemiile după calea de transmitere (epidemii hidrice, alimentare, prin vectori, de contact etc) și după alte criterii.

2. Epidemiologia specială prezintă procesul epidemiologic la fiecare afecțiune, după definiție și etiologie, după care urmează simptomatologia, diagnosticul, tratamentul și profilaxia.

3. Epidemiologia practică se foloseste de programe, metode, metodologii, precum anchetele epidemiologice, programele de supraveghere, programe de decontaminare, programe de vaccinopreventie, pentru preventia si combaterea unor procese epidemiologice.

Importanța epidemiologiei:

− cunoașterea, combaterea și prevenirea bolilor infecțioase;

− promovarea sănătății prin evitarea constituirii proceselor epidemiologice;

− determinarea factorilor sanogeni și a cauzelor bolilor prin cercetări de tip screening populațional;

− organizarea de cercetări populaționale pentru completarea continuă a cunștintelor despre factorii structurali ai proceselor epidemiologice, ai manifestărilor clinice si ai istoriei naturale a bolilor;

− elaborarea programelor educaționale pentru promovarea sănătății în colectivități prin cooperare populațională;

− evaluarea necesarului de asistență medicală prevențională și a relației costului și eficienței serviciilor și programelor pentru sănătate; − elaborarea programelor de prevenție și combatere; − organizarea supravegherii epidemiologice.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC

Pentru ca o epidemie să se producă, trebuie să existe trei condiții esențiale care constituie cele trei verigi principale ale procesului epidemic: izvorul de infecție, căile de transmitere, populația receptivă (factorii epidemiologici principali) la care se adaugă o serie de factori favorizanți (naturali, socialieconomici, culturali etc) – ca factori epidemiologici secundari.

Factori epidemiologici principali

I. Izvorul de infecție

Izvorul de infecție denumit și “rezervor de infecție”, “sursă de infecție ” sau “rezervor de virus” este reprezentat de obicei de: omul bolnav sau purtător precum și de animale, păsări, artropode care permit înmulțirea microbilor sau virusurilor în organismul lor și apoi, prin diverse căi de eliminare, asigură răspândirea infecției și transmiterea ei la persoane receptive.

Izvoarele de infecție creează focare în care se află unul sau mai mulți indivizi și în care sunt satisfăcute toate condițiile de răspândire a infecției.

Omul sau animalele bolnave și purtătoare elimină microbii patogeni în mediul extern pe diferite căi:

− secreții nazo-faringiene și spută: febre eruptive, gripa, difteria, tuse convulsive, tuberculoza etc.; − salivă: turbare, parotidita epidemică;

− secreții purulente cutanate: stafilococii, erizipel, variola, pesta;

− materii fecale: febra tifoidă, dizenterie, holera, poliomielita, hepatita virală;

− urina: leptospiroza, tuberculoza renala, febra tifoida;

− sânge: tifos exantematic, hepatita virală;

− lapte: bruceloza, tuberculoza, febra aftoasă, infecții stafilococice, streptococice etc.

    1.    Omul poate fi o sursă de infecție în două situații:

1. omul bolnav sau

2. purtător.

1. Omul bolnav reprezintă cel mai important rezervor de infecție, în diferite etape ale bolii ( de ex.: tusea convulsivă, holera, bolnavul este mai contagios în perioada de incubație, înainte deci de apariția primelor simptome; în rujeolă, în perioada de invazie, dar în majoritatea bolilor cea mai mare contagiozitate este în perioada de stare: febra tifoidă, tifos exantematic; în febra tifoidă perioada de contagiune se prelungește adesea și în perioada de convalescență).

Durata fazei de contagiune variază în raport cu boala, de ex.: în boli cronice ca: lepra, tuberculoza uneori dizenteria, omul bolnav constituie un izvor de infecție de lungă durată (ani de zile).

Trebuie avut în considerație posibilitatea transmiterii infecției de către persoane cu forme atipice, abortive, formele ambulatorii ca și infecții inaparente care, având o evoluție ștearsă din punct de vedere clinic sunt cele mai periculoase, deoarece trec neobservate și scapă controlului epidemiologic. În acest fel se pot transmite: poliomielita, hepatita, meningita cerebro-spinală epidemică etc.

2. Purtatorii de germeni. Cu toate că în majoritatea bolilor infecțioase vindecarea clinica este însoțită de sterilizarea bacteriologică, exista unele boli în care, după vindecare, agenții patogeni se elimină în continuare în convalescență și chiar după aceea, foștii bolnavi constituind “purtătorii de germeni”.

În prezent, prin purtători de microbi se înțelege: “orice persoană sănătoasă sau aparent sănătoasă care adăpostește în organismul său și elimină în mod continuu sau intermitent bacterii patogene în mediul extern”.

Purtătorii de germeni pot elimina bacteriile încă din perioada de incubație constituind:

a)    purtătorii precoci sau preinfecțioși: febra tifoidă, holeră, hepatită epidemică, poliomielită; b)    purtătorii foști bolnavi, care pot fi:

− intestinali (febra tifoida, dizenterie, poliomielita); − urinari (febra tifoidă, leptospiroza); − sanguini (hepatita serică).

Eliminarea bacteriilor poate fi făcuta în mod permanent sau intermitent, iar purtătorii pot fi:

• temporari (febră tifoidă, dizenterie, scarlatină, difterie) sau

• cronici (febră tifoidă cu localizarea bacilului tific în colecist sau în anginele streptococice cu localizarea microbilor în cripetele amigdaliane etc.).

c. Purtătorii sănătoși (purtătorii de contact sau ocazionali). Starea de portaj a microbilor patogeni

survine în urma contactului cu omul bolnav, purtătorul fiind imun și deci în plină stare de sănătate. Imunitatea acestor purtători este explicată fie prin vaccinare artificială fie printr-o imunizare naturală sau “imunizări oculte”, care survin în urma contactelor mici și repetate cu microbul infectant.

Starea de purtător sănătos este temporară, tranzitorie și durează atât timp cât individul vine în

contact cu sursa de infecție (om bolnav sau purtător).

Purtătorii de microbi întrețin endemic o boală transmisibilă în sensul că pot genera la un moment

dat cazuri noi de îmbolnăviri, adesea sub formă de izbucniri epidemice (epidemii hidrice, alimentare).

 2. Animale ca sursă de infecție

Numeroase infecții sunt comune omului și diferitelor specii animale fiind denumite zoonoze, animalul constituind de cele mai multe ori sursa de infecție. Principalele zoonoze sunt: bruceloza, tularemia, salmoneloza, leptospiroza, antraxul etc. Astfel:

• cabalinele transmit: antraxul;

• bovinele, ovinele: salmoneloza, bruceloza, antrax, leptospiroza;

• porcinele: bruceloza, salmoneloza, leptospiroza și unele parazitoze: trichineloza, teniaza;

• rozătoarele: pesta, tularemia, bruceloza, salmoneloza;

• câinii: turbarea, leptospiroza, tuberculoza;

• pisicile: turbarea;

• lupii: reprezintă izvorul de infecție în rabie; •    păsările: encefalite virotice, salmoneloza, ornitoza;

• artropode (căpușe): tularemia, encefalita virală.

 Animalele pot elimina germenii prin:

− dejecţii (salmonella)

− urină (leptospire)

− salivă

− lapte (B.K., unii streptococi şi stafilococi)

− sânge

− carne

− piele (etc.)

După natura surselor de infecție, toate bolile infecțioase sunt împărțite în trei grupe:

• antroponoze (singura sursă de infecție este o persoană); ❖ antropozoonoze (sursă - animală și umană);

• zoonoze (sursa principală este un animal bolnav).

              II. Căile de transmitere a infecției

A doua veriga principală a lanțului epidemiologic este constituită din căile de transmitere ale

infecției care pot fi definite astfel: “drumul pe care agentul patogen îl parcurge de la sursa de infecție (omul sau animalul bolnav sau purtător) până la persoana receptivă pentru a determina o contaminare sau eventual o nouă îmbolnăvire”.

Propagarea unei infecții se poate face în mod direct și indirect:

Transmiterea directă constă în transferul imediat al agentului infecțios de la o gazdă infectată sau de la un rezervor, la un punct corespunzător de intrare prin care se poate produce infecția la om. Aceasta se poate produce prin contact direct, cum este atingerea, sărutul sau contactul sexual, sau prin răspândirea directă a picăturilor prin strănut sau tuse. Tranfuziile de sânge și infecția transplacentară de la mama la făt pot constitui alte mijloace importante de transmitere a infecțiilor. Transmiterea directă se realizează deci prin contactul direct cu persoana bolnavă sau cu produsele sale patologice (în difterie, în boli venerice, în hepatita cu virus B).

Transmiterea indirectă poate să aibă loc prin vehicule, vectori sau prin aer. Transmiterea indirectă prin vehicule se produce pe calea materialelor contaminate, cum sunt alimentele, îmbrăcămintea, așternuturile, ustensilele de preparat alimente.

Transmiterea prin vectori se produce atunci când agentul infecțios este purtat de un animal sau de o insectă, denumită vector (muşte, gândaci, purici, păduchi, ţânţari, căpuşe) la o gazdă susceptibilă.

 Agentul poate sau nu să se înmulțească în vectorul său.

Unele insecte au rolul de a transmite anumite infecții fie în mod pasiv, vehiculând doar bacteriile luate din produse patologice (materii fecale) pe care le transporta pe alimente (muște, gândaci), sau în mod activ în sensul ca agentul etiologic se înmulțește în organismul lor (de ex: - păduchele transmite tifosul exantematic; țânțarul anofel - malaria; puricele - pesta, tifosul exantematic murin, tularemia; căpușele tularemia, rickettsiozele și encefalitele de căpușă).

Transmiterea la mare distantă pe cale aeriană are loc prin diseminarea unor picături foarte fine la un punct de intrare corespunzător, de obicei, tractul respirator. Particulele de pulberi facilitează de asemenea transmiterea pe calea aerului, de exemplu a sporilor de ciuperci.

Exemple:

− prin aer se pot transmite: infecțiile respiratorii (gripa, tuberculoza etc.), infecții febrile eruptive;

− prin sol: infecția cărbunoasă, gangrena gazoasă, tetanos;

− ape (de suprafață, fântâni, conducte): febra tifoidă și alte salmoneloze, holera, dizenterie;

− alimente: tuberculoza, bruceloza, toxiinfecții alimentare (cu stafilococ, salmonele, bacil botulinic etc.); − obiecte: difterie, scarlatina etc.

− mâinile murdare: dacă nu se respectă igiena personală, în special a mâinilor, există pericolul ca, în cazul purtătorilor de germeni, să se transmită bacterii patogene la persoane sănătoase. Astfel, mai ales cei care manipulează medicamente sau alimente pot transmite prin intermediul mâinilor murdare diferite infecții cu poartă de intrare digestivă: febra tifoida, salmoneloze, infecții cu stafilococi sau b. coli patogen, dizenterie etc.

Din mediul extern bacteriile pot ajunge în organism pe mai multe căi. Locul de pătrundere al microorganismului în organism se numește “poartă de intrare” și cele mai importante căi sunt: cutanată, respiratorie, digestiva.

Calea de transmitere a fost folosită drept criteriu pentru clasificarea bolilor contagioase, astfel:

− boli transmise prin contact direct;

− boli aerogene;

− boli digestive;

− boli transmise prin vectori.

III. Populatia receptivă

A treia verigă sau factor epidemiologic important, esențial pentru desfășurarea procesului epidemiologic este masa de indivizi receptivi, adică sensibili, susceptibili de a crea condiții optime de existență și înmulțire a agentului infecțios.

     O boală nu poate să apară decât la receptivi.

Opusul receptivităţii este starea de rezistenţă faţă de îmbolnăvire. Această rezistenţă este naturală sau artificială (prin imunizări). Această ne arată importanţa practică pe care o prezintă mijloacele de combatere a bolilor contagioase prin imunizarea populaţiei, adică modificarea artificială a stării imunologice.  Imunitatea organismului poate fi:

− imunitate congenitală (prin naştere);

− imunitate dobândită - care poate fi naturală (ca urmare a unei îmbolnăviri) sau artificială (creată prin vaccinare).

!!! Numai din interacțiunea celor trei verigi apare un foc epidemiologic și o epidemie crește. Dacă una din verigile esențiale lipsește, epidemia nu se produce. Pentru a preveni răspândirea bolilor infecțioase, este necesar să se rupă legăturile dintre acești trei factori care interacționează și să se acționeze simultan asupra fiecăruia dintre ele.

Obs. Procesul epidemiologic trebuie deosebit de procesul infecțios. Procesul infecțios rezultă din Factori epidemiologici secundari:

    a.    factorul natural

    b.    factorul economico-social

      Factorul natural cuprinde o serie de fenomene care au rol în evoluția unei epidemii, precum:

− fenomene meteorologice – climatice: ploi, căderi de zăpadă, inundații, vânturi, starea de umiditate sau seceta etc.;

− factori geografici: altitudine, forma de relief, litoral, latitudine; − factori telurici: cutremurele;

− factori cosmici: radiațiile solare.

Exemplificarea modului în care intervin acești factori: temperatura scăzută și umiditatea din sezonul rece din zonele temperate, explică creșterea unor infecții aerogene nu numai prin aglomerările de populație (în școli mai ales) ci și prin scăderea rezistenței mucoasei respiratorii la agresiunea unor agenți patogeni (viroze respiratorii, numite răceli, pneumonii, meningite meningococice) factorii de climă intervin deci în caracterul sezonier al unor îngroșări epidemice. Alt exemplu: temperatura și latitudinea ori altitudinea intervin și în biologia vectorilor, ceea ce condiționează apariția unor boli transmise prin vectori.

FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESELOR EPIDEMIOLOGICE

Sporadicitatea = apariția unui număr redus de îmbolnăviri în populație,

Epidemia = izbucnirea aceleiaşi boli la un număr mai mare de persoane dintr-o regiune și care au, cel puțin la început, o sursă comună de infecție. Boli cu mare contagiozitate: gripa, varicela, tusea convulsivă, hepatita, dizenteria etc.).

Endemia = acea situație particulară în care o boală se află în mod permanent în anumite teritorii

(scarlatina, tusea convulsivă, hepatita)

Pandemia = boală infecțioasă care se extinde pe un teritoriu foarte mare (țară, continent, toată lumea - de exemplu: gripa, holera).SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ

Supravegherea epidemiologică este sistemul de culegere sistematică, analiză, interpretare şi difuzare a datelor referitoare la starea de sănătate/boală dintr-o populaţie, în vederea activităţilor de prevenire şi control.

Termenul “supraveghere epidemiologică” nu este sinonim cu “supravegerea medicală” pe perioada incubaţiei maxime a contacţilor, în vederea decelării precoce a primelor semne de boală infecţioasă sau a persoanelor cu risc pentru o boală netransmisibilă.

OMS-ul solicită tuturor statelor raportarea curentă a unor afecţiuni: holera, pesta, febra galbenă, HIV-ul. Pe lângă acestea, autorităţile de Sănătate Publică din fiecare ţară stabilesc o listă cu alte patologii raportabile, în funcţie de necesităţi. Ulterior acest sistem s-a extins şi la patologia cronică netransmisibilă sau la imunizarea populaţiei.

Analiza datelor culese prin supraveghere epidemiologică serveşte la:

 Cunoaşterea modului de manifestare a bolilor, cu decelarea modificărilor apărute;

 Recunoaşterea legăturii epidemiologice dintre cazuri;

 Eficientizarea măsurilor de control şi prevenţie;

 Stabilirea politicii în domeniul sănătăţii publice;

Sistemul de supraveghere are următoarele etape:

Selectarea populaţiei şi a evenimentului prin definirea cazului;

Alegerea metodei de supraveghere adecvată obiectivelor propuse;

Colectarea sistematică a datelor;

Centralizarea datelor colectate;

Analiza şi interpretarea datelor;

Diseminarea rezultatelor prin raportare spre forurile superioare şi comunicare către propriul personal;

Evaluarea sistemului de supraveghere.

1. Selectarea populaţiei şi a evenimentului prin definirea cazului - Se începe cu stabilirea definiţiei de caz, cât mai clar, complet, exact, uşor de înţeles şi distribuirea ei întregului personalul medical cu rol în identificarea şi raportarea cazurilor. Există definiţii pentru cazurile confirmate de boală dar şi pentru cazurile suspecte. Se desemnează şi populaţia supravegheată, într-un anumit areal geografic sau dintr-un sector reprezentativ.

În România, supravegherea patologiei infecţioase comunitare este reglementată prin Hotărârea nr.589/13.06.2007 privind stabilirea metodologiei de raportare şi de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile, cu implementarea Fişei unice de raportare a cazului. În privinţa infecţiilor nosocomiale, metodologia se regăseşte în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.1101/30.09.2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare.

1. Alegerea metodei de supraveghere adecvată obiectivelor propuse În funcţie de modul de obţinere a datelor avem:

supraveghere pasivă – prin raportările periodice ale reţelei medicale asupra bolilor cu declarare obligatorie nominală sau numerică;

supraveghere activă – prin contactul direct, fără a aştepta raportarea periodică;

supraveghere bazată pe sistemul „santinelă”, prin preluarea datelor de la personal medical special desemnat, dintr-o zonă şi o populaţie bine precizate. Un astfel de exemplu este supravegherea gripei.

Supravegherea tradiţională se bazează pe raportarea cazurilor certe. În ultimul timp s-a dezvoltat supravegherea sindromică, bazată pe semne şi simptome clinice insuficiente pentru diagnosticul de certitudine dar care semnalizează cu suficientă probabilitate un caz sau un început de epidemie, permitând detecţia mai rapidă, un răspuns mai prompt din partea Sistemului de Sănătate Publică şi posibila scădere a morbidităţii/ mortalităţii.

Proiectarea sistemului de supraveghere trebuie să ţină cont de obiectivele propuse, de durata vizată, personalul disponibil, valoarea metodelor active comparativ cu cele pasive.

3. Culegerea sistematică şi regulată a datelor - Sursele utile sunt multiple:

Datele de morbiditate furnizate de personalul medical (clinicieni sau reprezentanţi desemnaţi de unităţile sanitare în acest scop) sau din rapoartele oficiale asupra stării de sănătate;

Datele de mortalitate, din statisticile evidenței populației, din serviciile de medicină legală, etc. Aceste informații sunt importante pentru bolile cu mortalitate mare;

Datele de laborator ce identifică agentul etiologic, caracteristicile lui de sensibilitate, fenotip, genotip şi ajută la certificarea cazurilor;

Raportarea izbucnirilor epidemice a cazurilor clinice tipic manifeste (cele atipice, subclinice sausporadice putând scăpa sistemului de supraveghere);

Anchetele epidemiologice asupra cazurilor de boală transmisibilă şi rapoartele de investigare în focar, ce pot identifica activ și alte cazuri nedeclarate;

Datele referitoare la surse animale de agenți patogeni, vectori - importante în special în zoonoze;

Datele demografice pentru caracterizarea populației - sex, vârstă, profesiune, statut economico-social, domiciliu. Chiar şi datele privind absenteismul şcolar şi de la serviciu pot fi utile în supravegherea unor boli infecțioase;

Datele furnizate de presa scrisă sau audio-video, datele privind consumul de medicamente, etc.

Medicul clinician, reprezentanţii oficiali ai unităţilor sanitare raportează cazurile de boală transmisibilă autorităţilor locale de Sănătate Publică iar de aici informaţiile sunt diseminate centrelor regionale şi apoi, Ministerului Sănătăţii.

În funcţie de raportare, există mai multe categorii de boli transmisibile:

Cu raportare individuală obligatorie: holeră, pestă, febră galbenă, tifos exantematic,

malarie, poliomielită, tetanos, antrax, etc.;

Cu raportare numerică periodică: rubeola, varicela, tusea convulsivă, parotidita

epidemică, etc.

Cu raportare obligatorie a epidemiilor, raportarea individuală a cazurilor nefiind

obligatorie: toxiinfecţiile alimentare stafilococice;

Fără raportare, în boli tipic sporadice sau care nu impun măsuri de control: virozele respiratorii banale.

Centralizarea datelor colectate

- Beneficiază din plin de aplicaţiile software, facilitând interpretarea statistică şi ilustrarea tabelară sau grafică. În plus, utilizarea unui sistem tip reţea informatică permite feedback-ul informaţiilor către personalul implicat în practica preventivă şi de control, favorizează un răspuns promt, inclusiv din partea departamentelor manageriale, iar o reţea Web permite asistenţă de specialitate din partea instituţilor regionale sau naţionale. Implementarea unui sistem naţional online conduce la reducerea întârzierilor de raportare şi utilizarea mai eficientă a timpului de lucru, la creşterea potenţialului de analiză evolutivă a bolilor. Includerea tuturor laboratoarelor de microbiologie în reţea (cum se întâmplă în sistemul olandez de supraveghere a bolilor infecţioase OSIRIS) permite accesul la rezultatele pozitive şi negative (facilitând definiţia de caz bazată pe sindrom), precum şi interconectarea automată cu alte sisteme de supraveghere (de exemplu EARSS).

Analiza şi interpretarea datelor

 - Constă în analiza datelor obţinute în funcţie de criteriul temporal, al localizării cazurilor şi al persoanelor afectate.

În final datele sunt sintetizate în tabele, grafice, hărţi.

Interpretarea datelor include compararea cu perioade similare din trecut, cu alte zone sau analiza cazurilor în funcţie de sex, vârstă, ocupaţie, mediu de provenienţă, etc.

Diseminarea rezultatelor

 - Se realizează atât către personalul medical ce a furnizat datele cât şi spre responsabilii decizionali. În plus datele pot fi transmise statelor vecine, OMS-ului, în special în cazul unor boli cu supraveghere internaţională sau epidemii.

Prezentarea şi interpretarea datelor într-o formă cât mai sugestivă, urmate de o discuţie interactivă, pot avea un impact pozitiv asupra implementării măsurilor de control. Este imperios necesar să se respecte confidenţialitatea datelor iar utilizarea lor să fie strict în scopul eficientizării activităţii preventive şi de control (nu în scopuri punitive).

Evaluarea sistemului de supraveghere

       Un sistem de supraveghere trebuie să fie simplu, sensibil, flexibil, acceptabil pentru personalul PROFILAXIA ȘI DISPENSARIZAREA BOLILOR

Prevenţia (profilaxia) reprezintă totalitatea acţiunilor medicale, economice, sociale, politice întreprinse pentru păstrarea şi promovarea stării de sănătate, adică pentru reducerea riscurilor de apariţie şi extindere a unei boli la nivel populaţional.

Medicina profilactică (preventivă) este ramura Medicinei bazată pe aplicarea de către medici, a măsurilor de profilaxie.

       Dictonul antic „Este mai uşor să previi decât să tratezi o boală” îşi găseşte cu adevărat aplicabilitatea în contextul medicinei moderne, când costurile sunt tot mai mari, persoanele vârstnice tot mai reprezentative în populaţie şi ne confruntăm cu emergenţa şi reemergenţa unor boli transmisibile.

         Specialităţile medicale cu rol important în Medicina Preventivă sunt: Medicina de Familie, Epidemiologia, Sănătatea Publică, Igiena, însă orice clinician are în activitatea sa şi o componentă preventivă.

Există următoarele trepte ale prevenţiei:

Profilaxia primordială - cu rolul de a combate apariţia şi consolidarea unor obiceiuri sociale, culturale, economice ce cresc riscurile de îmbolnăvire în populaţie. Include:

− ameliorarea condiţiilor de locuit,

− ameliorarea condițiilor de igienă,

− asigurarea apei potabile, − asigurarea alimentelor,

− combaterea fumatului, a consumului de alcool, - campanii pentru reducerea vitezei.

Profilaxia primară identifică şi controlează factorii de risc, în vederea prevenirii apariţiei bolii la nivel individual sau populaţional. Cuprinde:

măsuri pentru menţinerea unei greutăţi corporale optime,

combaterea sedentarismului,

imunizarea populaţiei pentru unele boli transmisibile, etc.

Ea se realizează prin: programe de protecíe a persoanelor cu risc; programe populaționale.

Profilaxia secundară cuprinde măsuri de depistare precoce şi corectare a dezechilibrelor reversibile apărute înainte ca boala să se manifeste clinic (în perioada de incubaţie sau de latenţă).

Se bazează pe teste screening folosind metode cât mai precise pentru depistarea precoce, puţin invazive, puţin costisitoare, aplicabile la nivel populaţional (de exemplu, depistarea cancerului de col uterin în stadii incipiente prin metoda Papanicolau).

Profilaxia terţiară este constituită din activităţile medicale prin care se previn sau se reduc complicaţiile bolii. Ea face parte din terapia patologiei cronice şi include măsuri de reducere a suferinţelor, leziunilor, infirmităţilor, precum şi pentru adaptarea pacientului la noua sa stare.

 În funcţie de patologia asupra căreia se acţionează, distingem:

Prevenţia bolilor transmisibile: a gripei, exantemelor virale din mica copilărie, tusei convulsive, poliomielitei, tetanosului, rabiei, hepatitelor virale A/B, etc.;

Prevenţia bolilor netransmisibile: a bolilor cardio-vasculare, respiratorii, digestive, oncologice, etc.

În funcţie de gradul de specificitate, distingem:

Prevenţia generală, prin respectarea igienei personale şi colective, educaţie sanitară, măsuri de decontaminare/ dezinsecţie/deratizare,etc.

Prevenţia specifică patologiei respective, prin imunizare specifică activă şi/sau pasivă.

Dispensarizarea (supravegherea medicală) reprezintă activitatea de depistare activă a persoanelor sau a unui segment populaţional cu risc. Există 3 tipuri de dispensarizare:

Dispensarizarea de protecţie, stâns legată de profilaxia primară, prin care se evită îmbolnăvirea persoanelor cu risc;

Dispensarizarea pentru reechilibrare, asociată cu prevenţia secundară, ce constă în măsuri de ameliorare a condiţiilor de viaţă şi muncă, eventual farmacologice, a celor depistati precoce cu tulburări homeostatice reversibile;

Şi dispensarizarea reparatorie-recuperatorie, adresată bolnavilor, pentru prevenirea complicaţiilor şi a evoluţiei severe.

Dispensarizarea se adaptează tipurilor de factori de risc, colectivitate, patologie, sub formă de programe cu o tot mai largă adresabilitate.

INDICATORI UTILIZAŢI ÎN MĂSURAREA MORBIDITĂŢII/INDICATORI SOCIODEMOGRAFICI,

METODOLOGIA STUDIILOR EPIDEMIOLOGICE

 În studiul distribuţiei bolilor şi a factorilor ce concură la apariţia lor în populaţia umană, se apelează la statistica epidemiologică. Pentru cuantificarea acestor fenomene se utilizează diferiţi indicatori, clasificaţi în:

Indicatori ce măsoară morbiditatea (îmbolnăvirea)

Rata de incidenţă – măsoară frecvenţa cu care apar cazurile noi dintr-o anumită boală, într-o anumită populaţie şi într-un anumit interval de timp (zile, luni, ani). Se utilizează frecvent pentru bolile acute, sub diferite forme:

Incidenţa anuală

Incidenţa cumulativă

Indicele de atac

Acest indice este utilizat în cazul expunerii populaţiei la un risc, pe o perioadă limitată de timp (în epidemie) sau în boli cu incubaţie scurtă (toxiinfecţii alimentare).

 Prevalenţa bolii – reprezintă numărul total de cazuri (noi şi vechi) existente într-o anumită populaţie, la un moment dat (prevalenţă de moment) sau într-o anumită perioadă de timp (prevalenţă de

Indicatori socio-demografici

Rata brută de natalitate

Speranţa de viaţă la naştere – numărul mediu de ani pe care o persoană speră să-i trăiască, în funcţie de pattern-ul mortalităţii pe grupuri de vârstă al populaţiei din care provine persoana;

 Rata de creştere demografică

 Sporul natural al populaţiei

 Rata brută de mortalitate

Rata de mortalitate de cauză X

Indicele de mortalitate infantilă

 Rata de fatalitate

 Letalitatea

 Anii potenţiali de viaţă pierduţi prin decese premature

Pot exista şi indicatori legaţi de activitatea medicală. Dintre cei mai folosiţi sunt:

Durata medie de spitalizare

Rulajul bolnavilor pe pat de spital, într-un an

Mortalitatea spitalicească

Se mai folosesc şi indicatori referitori la eficienţa cadrelor medicale implicate în supravegherea bolilor infecţioase - indicele de depistare a bolilor transmisibile, indicele de izolare, precum şi indicatori cost-eficacitate, cost-beneficiu, etc.