duminică, 17 martie 2013


Monologul Lui Dumnezeu
"M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata.
Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.
Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si
cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.
Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie
marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta
placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat.
Doream atat de mult sa-Mi vorbesti..
Oricum ziua era, inca, lunga!
Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am
asteptat.
Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.
Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea
cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori
pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat...
Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata...
Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.
Te iubesc atat de mult incat te voi rabda.
Acum esti pe punctul de a te trezi din nou..
Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi, imi vei acorda putin
timp din timpul daruit tie.
Iti doresc o zi buna si minunata ca sufletul tau luminos !
Al tau Tata, Dumnezeu."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu